Înainte de a vă angaja într-o ţară europeană trebuie să ştiţi câteva din drepturile legale pe care le aveţi.
În condiţiile în care numărul disponibilizărilor creşte de la o zi la alta, şomajul dublându-se în numai un an şi jumătate, tot mai mulţi români decid să plece la muncă în străinătate. Autorităţile atrag însă atenţia să evitaţi munca la negru, deoarece pierdeţi toate beneficiile sociale, fie că este vorba de asigurări de sănătate, de pensie sau de indemnizaţii de maternitate.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, românii care lucrează într-o ţară din Spaţiul Economic European (SEE – care cuprinde statele membre UE, Norvegia, Islanda şi Lichtenstein) pot beneficia de toate drepturile stabilite prin legislaţia comunitară. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), drepturile fundamentale de care beneficiază orice persoană care lucrează în SEE sunt cel de a-şi alege în mod liber profesia, cel de a face parte dintr-un sindicat şi cel de a face grevă.
Mai mult decât atât, ca şi angajat legal în străinătate, aveţi dreptul să negociaţi salariul, condiţiile de muncă, precum şi drepturile şi obligaţiile pe care le aveţi faţă de firmă. În condiţiile în care se încheie un contract de muncă cu angajatorul, acesta este obligat să plătească angajatului salariul prevăzut în contract, orele suplimentare, precum şi să acorde concediul legal sau zilele libere prevăzute de legislaţia muncii din ţara respectivă. Odată semnat contractul de muncă, în calitate de salariat aveţi dreptul la următoarele prestaţii şi ajutoare sociale: prestaţiile de boală, indemnizaţiile de maternitate şi de paternitate, indemnizaţiile de invaliditate, prestaţiile pentru limita de vârstă, prestaţiile de urmaş, prestaţiile în cazul unor accidente de muncă şi boli profesionale, ajutoarele de deces, ajutoarele de şomaj, prestaţiile oferite înainte de pensionare, prestaţiile familiale.
De asemenea, perioadele lucrate în oricare stat din SEE sunt totalizate şi luate în considerare ca vechime la pensie.
Alt drept important pe care îl au muncitorii din Europa este acela al exportului prestaţiilor – orice drept bănesc al angajatului (indemnizaţie de şomaj, pensie, alocaţie pentru copii) poate fi plătit în ţara de reşedinţă, indiferent de statul în care salariatul a fost angajat.
Atenţie la firmele de recrutare!
Aproape 50% dintre respondenţii unui sondaj realizat de reprezentanţii site-ului folderjobs spun că au fost păcăliţi de agenţii de plasare de forţă de muncă în străinătate şi nu vor mai apela în viitor la serviciile acestora. Studiul mai arată că doar 20% dintre persoanele intervievate apelează cu încredere la agenţiile de plasare de forţă de muncă în afara ţării. Specialiştii folderjobs recomandă celor care îşi caută de lucru în străinătate să achite comisionul solicitat doar atunci când au obţinut locul de muncă promis.
Sondajul a fost realizat în perioada 15 iulie – 15 august 2010 pe un eşantion de peste 2.000 de persoane. Peste 80% dintre persoanele intervievate au mai mult de 18 ani şi se află în căutarea unui loc de muncă în străinătate.
Aplicaţi direct pe site-urile firmelor care fac angajări. Un procent important dintre companiile multinaţionale (aproape 90%) îşi acoperă anumite poziţii prin metoda recrutării pe cont propriu.
Verificaţi zilnic anunţurile de pe site-urile instituţiilor care promovează locurile de muncă vacante la nivelul UE (ANOFM, EURES etc.). Pe site-ul Comisiei Europene la secţiunea EURES sunt postate toate locurile de muncă vacante din ţările membre şi sunt înregistraţi peste 21.000 de angajatori.
Contactaţi comunităţile de români din străinătate. O relaţie bună cu românii care muncesc deja în alte state vă poate ajuta să obţineţi informaţii preţioase cu privire la noi oportunităţi de angajare.
Creaţi-vă cont pe un site de socializare. Jumătate dintre reprezentanţii departamentelor de resurse umane spun că au recrutat cu succes prin intermediul acestora. Mai mult, peste 90% dintre companiile din Europa vor folosi o reţea de socializare în procesul de indentificare şi selecţie a personalului în 2010.
100.000 de locuri de muncă pierdute
Economia României a pierdut în primele şase luni ale anului încă 103.000 de locuri de muncă, potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică. Urmează concedierile din sectorul bugetar, deci numărul joburilor desfiinţate va creşte. Numărul total al salariaţilor din România a coborât astfel la 4,26 milioane, de la un vârf de 4,82 milioane salariaţi atins înaintea crizei economice, în septembrie 2008. Trendul negativ continuă, numai în luna iunie fiind concediate peste 3.000 de persoane, majoritatea din mediul privat.

