Din Autostrada Sudului, anunţată de ministrul Radu Berceanu anul trecut pentru a lega rutier Craiova de Bucureşti, nu a rămas nici măcar un proiect. În 2009, Berceanu se lăuda că ministerul va investi circa 900 de milioane de euro pentru această arteră. Drumul expres Craiova – Piteşti, pe SF-ul căruia s-au cheltuit deja 6,8 milioane de euro, a devenit şi el istorie.
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu (foto), anunţa în urmă cu un an că din 2010 începe construirea Autostrăzii Sudului, care ar urma să lege Bucureştiul de Craiova pe următorul traseu: Videle, Alexandria, Roşiorii de Vede, Drăgăneşti – Olt, apoi ar continua traseul printre Segarcea şi sudul Craiovei, spre podul de la Calafat. Potrivit ministrului, lucrările începeau în 2010 şi se finalizau în 2014, costurile investiţiei ridicându-se la 900 de milioane de euro. Finanţarea ar fi avut „o componentă de la BEI/BERD, o componentă de la Guvernul României şi o componentă nerambursabilă de la UE“. Anterior lui Berceanu, fostul ministru de la transporturi, Ludovic Orban, anunţa construirea unui drum expres Craiova – Piteşti, care ar fi asigurat legătura cu A1 Bucureşti – Piteşti. Studiul de fezabilitate al drumului (6,8 milioane de euro) era şi el realizat, iar costurile de execuţie erau estimate la un miliard de euro. În schimb, Radu Berceanu a venit cu o nouă filosofie: „Drumurile expres nu mai sunt o soluţie. Vom face autostrăzi“. Ceva de genul „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!“. De la anunţul cu pricina nu s-a mai auzit nimic de proiectul Autostrada Sudului. Şoferii care traversează România pe la sud spre Bucureşti trebuie să apeleze tot la variantele existente: fie merg pe DN 65 Craiova – Piteşti, fie merg pe DN 6, spre Alexandria. În mod normal, Autostrada Sudului trebuia să se regăsească măcar în stadiul de proiect. Căutaţi pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Vă garantăm că nu veţi găsi nici o referinţă la Autostrada Sudului. „Nu este realizat la ora actuală un SF sau proiect tehnic, dar se află în program această autostradă“, ni se răspunde la Biroul de Presă al CNADNR, după multe insistenţe. Expresul Craiova – Piteşti şi Autostrada Sudului erau proiecte „forţate“ de investiţia Ford de la Craiova. Americanii insistau să li se pună la dispoziţie infrastructură pentru transportul automobilelor în portul Constanţa. Întrebat în mai multe rânduri despre „problema Ford“, ministrul Berceanu a răspuns că americanii ar trebui să se gândească serios la transportul fluvial, pe Dunăre.
Varianta pe Alexandria, în proiect de modernizare
Şoferii craioveni care vor să meargă spre Bucureşti trebuie să aleagă tot variantele clasice, prin Piteşti sau pe DN 6, spre Alexandria. Pentru atenuarea şocului dat de trezirea la realitate, să dăm totuşi şi o veste bună: pe site-ul CNADNR am găsit un proiect privind modernizarea DN 6, pe tronsonul Craiova – Alexandria, cu fonduri europene. Mai precis, este vorba de sursa de finanţare Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Aici găsim la capitolul „Proiecte în evaluare“ şi pe cel privind Reabilitarea DN 6 Craiova – Alexandria. Valoarea totală este de 233,6 milioane de euro, din care 136 de milioane de euro sunt solicitaţi ca finanţare nerambursabilă din FEDR. Proiectul presupune reabilitarea a 127 km de drum naţional, precum şi construirea a şase spaţii de parcare de lungă durată. Se estimează că timpul de călătorie dintre Alexandria şi Craiova va fi redus cu 45 de minute, de la două ore şi 50 de minute, cât este în prezent.