O firmă craioveană a solicitat AJOFM sprijinul legal pentru angajarea de absolvenţi, însă nu a primit nici un ban. Mai mult, societatea a dat în judecată AJOFM şi a câştigat, însă nici aşa nu
şi-a primit banii.
La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, unele firme nu reuşesc să-şi primească subvenţiile acordate de lege nici cu ajutorul instanţei. Unul dintre cazuri este cel al societăţii Playcont SRL din Craiova, care în luna martie 2005 a solicitat instituţiei în cauză plata salariului minim unei tinere absolvente de facultate. Conform Legii nr. 76/2002 cu modificările ulterioare, firmele care angajează absolvenţi pot primi din partea statului, la solicitare, 1,5 salarii minime brute pe ţară timp de 12 luni, pentru fiecare salariat din această categorie. În acest sens a solicitat banii Gabi Saizescu, reprezentanta firmei Playcont.
„Mi-au înregistrat dosarul depus la AJOFM, apoi au refuzat să încheie cu firma o convenţie, în baza căreia puteam primi banii. Spuneau că nu sunt fonduri suficiente. Am aşteptat să vină fondurile, însă când să încheiem convenţia mi-au spus că angajata mea, Vlad Mihaela, nu se mai încadrează în lege, pentru că depăşise termenul de un an. I-am dat în judecată şi am câştigat, am de recuperat 55,8 milioane de lei, dar mă poartă pe drumuri. Ultima dată mi-au spus că fata care se ocupă de dosare este plecată în concediu“, a spus Gabi Saizescu.
AJOFM s-ar putea trezi cu sute de procese
Instanţa de judecată consideră că „acordarea subvenţiei nu este condiţionată de existenţa fondurilor disponibile, ci doar de îndeplinirea unor cerinţe pe care societatea le-a îndeplinit“ şi că „este nelegal refuzul autorităţii de a încheia contractul privind acordarea suvenţiei în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de Legea nr. 76/2002“.
Daniela Dobrin, directoarea AJOFM Dolj, susţine că nu are cum să angajeze cheltuieli pe fonduri inexistente. „Legea finanţelor publice nu îmi dă voie să angajez cheltuieli dacă nu am fonduri disponibile. Noi primim toate dosarele, le înregistrăm şi intră pe lista de aşteptare. Când primim fonduri, le luăm la rând. Sunt multe firme pe lista de aşteptare“, a spus directoarea.
Interesant este că din 2005 AJOFM Dolj nu a găsit 55,8 milioane de lei pentru un singur angajat. După instanţă, AJOFM Dolj nu are nici o scuză.
Zecile de firme care aşteaptă la coadă şi ale căror dosare au fost înregistrate ar putea da instituţia în judecată cu şanse reale de câştig, după cum s-a văzut în cazul prezentat mai sus. La vederea hotărârii judecătoreşti, directoarea Daniela Dobrin a spus că o va transmite ministerului de resort, care va lua o decizie, şi că nu ştie cât va dura până când firma Playcont îşi va primi banii. Iar dacă AJOFM-ul Danielei Dobrin respectă sau nu ordinea primirii dosarelor la acordarea banilor numai un control al Curţii de Conturi poate stabili.