0.5 C
Craiova
miercuri, 4 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateBărbat reținut după ce a furat dintr-un magazin și s-a bătut cu personalul

Bărbat reținut după ce a furat dintr-un magazin și s-a bătut cu personalul

Un bărbat de 43 de ani a fost reținut, după ce a furat dintr-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei și s-a bătut cu personalul.

Incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. În filmare se observă cum individul încearcă să părăsească magazinul cu o sacoșă, după ce a trecut de casele self-service, fără a plăti. O angajată observă întreaga scenă și îl confruntă, dar fără succes. Hoțul o îmbrâncește și se îndreaptă în fugă către ieșire, în timp ce femeia continuă să-l urmărească, pentru a recupera produsele.

Atunci când vede că situația scapă de sub control, în scenă apare și paznicul. Amândoi încearcă să-l oprească pe bărbat și urmează o adevărată încăierare, în care intră și o casieră. Într-un final, tâlharul reușește să scape.

Întreaga luptă s-a dat pentru mai multe produse alimentare și de igienă personală, în valoare totală de 1.300 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști, care l-au și reținut pentru 24 de ore pe suspect. Acum, individul e în arest la domiciliu.

Citește și: Un poliţist a găsit 10.000 de euro pe stradă și i-a restituit proprietarului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS