Ţările Uniunii Europene au aprobat definitiv, luni, interzicerea importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului 2027, transformând angajamentul de a rupe dependenţa energetică de Moscova într-o obligaţie legală, la aproape patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina.
Decizia a fost adoptată la Bruxelles cu o majoritate consolidată, în pofida opoziţiei Ungariei şi Slovaciei, Budapesta anunţând deja că va contesta noua lege la Curtea Europeană de Justiţie.
Miniştrii ţărilor UE au aprobat legea în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, luni, deşi Slovacia şi Ungaria au votat împotrivă, iar Bulgaria s-a abţinut, potrivit News.ro. Ungaria a declarat că va contesta legea la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE).
Interdicţia a fost concepută pentru a fi aprobată de o majoritate consolidată de ţări, permiţându-i astfel blocului european să depăşească opoziţia Ungariei şi Slovaciei, care rămân puternic dependente de importurile de energie din Rusia şi doresc să menţină legături strânse cu Moscova.
UE va opri importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia
În conformitate cu acordul, UE va opri importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia până la sfârşitul anului 2026 şi importurile de gaze prin conducte până la 30 septembrie 2027.
Legea permite ca termenul limită să fie prelungit până la 1 noiembrie 2027, cel târziu, dacă o ţară se confruntă cu dificultăţi în a-şi umple depozitele de stocare cu gaz non-rus înainte de iarnă.
Rusia furniza peste 40% din gazul UE înainte de 2022
Rusia furniza peste 40% din gazul UE înainte de 2022. Această pondere a scăzut la aproximativ 13% în 2025, potrivit celor mai recente date disponibile ale UE.
Cu toate acestea, unele ţări din UE continuă să plătească Moscovei pentru petrol, gaz transportat prin conducte şi gaz natural lichefiat, contrazicând eforturile lor de a sprijini Ucraina şi de a restricţiona finanţarea economiei de război a Rusiei.
Citeşte şi: (VIDEO) Radu Miruţă, despre programul SAFE: Sunt 21 de proiecte care totalizează 9,53 miliarde de euro

