Doi copii de 8 și 10 ani au fost uciși de un bărbat înarmat, în prima zi de școală, la o unitate de învățământ primar, Școala Catolică Buna Vestire din cartierul Tangletown al orașului Minneapolis, statul Minnesota. Atacul a avut loc în timpul slujbei de dimineață și alte 17 persoane aflate în biserica școlii au fost rănite, 14 fiind copii. Atacatorul s-a sinucis.
Atacul armat a avut loc la Biserica Annunciation (Buna Vestire), care găzduiește o școală elementară unde învață de la copii de vârstă preșcolară până la elevi de clasa a VIII-a, la ora locală 08.30.
Atacatorul era înarmat cu o pușcă, o carabină și un pistol și a tras de afară, prin ferestrele bisericii, în jur de 50 de gloanțe. Poliția a transmis că avea „în jur de 20 de ani”, nu are cazier și a acționat singur. Motivul atacului nu este cunoscut momentan.
Șeful poliției din Minneapolis, Brian O’Hara, a etichetat atacul la o biserică plină de copii drept „cruzime și lașitate pură” și a spus că orașul a trăit o „tragedie de nedescris”.

„Doi copii mici, în vârstă de opt și 10 ani, au fost uciși în băncile unde stăteau”, spune O’Hara. „Părinții lor au fost anunțați.”
17 persoane au fost rănite în atac
El adaugă că alte 17 persoane au fost rănite, dintre care 14 copii. Unsprezece micuți, cu vârste cuprinse între șase și 11 ani, au fost duși la Spital Hennepin Healthcare. Patru dintre ei au necesitat intervenție chirurgicală de urgență.
„Nu spuneți că este vorba despre gânduri și rugăciuni – acești copii se rugau la propriu”, a spus primarul Jacob Frey în timpul unei conferințe de presă emoționante.
Președintele Donald Trump a anunțat pe pe rețeaua sa Truth Social că a fost „pe deplin informat“ despre atacul „tragic“ cu arme de foc la o școală din Minneapolis.
