Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat marți schimbarea din funcție a 21 dintre cele 33 de persoane cu roluri de conducere în cadrul Direcției Generale Antifraudă (DGAF).
„După schimbările la Direcția Regională Antifraudă București și stoparea cheltuielilor și birocrației inutile cu structurile județene, trecem la următorul pas – schimbări la nivel central: 21 din cele 33 de persoane cu roluri de conducere la nivel central DGAF au fost schimbate azi din funcție“, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook, conform Agerpres.
Schimbări importante şi la nivel de inspectori
El a anunțat, totodată, și schimbări importante la nivel de inspectori, acolo unde afirmă că a lipsit implicarea și acțiunea reală în combaterea evaziunii fiscale. ‘Promovăm performanța și operăm schimbări acolo unde, de ani de zile, activitatea este ineficientă’, a subliniat Nazare.
Pe de altă parte, șeful de la Finanțe a subliniat că așteptările vizează mai multă prezență în teren, pe baza analizelor riguroase de date, acțiuni țintite, profesioniste și fără abuzuri, bazate pe analize de risc și rezultate vizibile în lupta cu evaziunea.
„O mai bună conformare fiscală începe cu o mai bună conformare a celor care au rolul să colecteze eficient veniturile la buget“, a precizat ministrul Finanțelor.
Conform site-ului propriu, echipa de conducere a DGAF este formată din vicepreședintele ANAF, Alexandru Drăghici, inspectorul general Teodor Georgescu, și alți șapte inspectori generali adjuncți.
Citeşte şi: Temperaturi de 43 de grade Celsius în Grecia. Autorităţile au suspendat munca în aer liber