Un decret anunţat de guvernul francez în vederea extinderii interzicerii fumatului în staţii de autobuz, parcuri şi grădini publice, pe plaje şi în apropierea bibliotecilor, piscinelor sau şcolilor a fost publicat sâmbătă în Jurnalul Oficial şi intră în vigoare duminică. Interdicția, care vrea să protejeze copiii de tabagismul pasiv, nu se aplică teraselor cafenelelor şi restaurantelor şi nu menţionează ţigaretele electronice.
Decretul umează să fie competat de o hotărâre a ministrului însărcinat cu Sănătatea prin care să se definească perimetrele exacte în care nu se va mai putea fuma în apropierea instituţiilor şcolare, bibliotecilor, echipamentelor sportive şi instituţiilor de găzduire, formare sau adăpostire a minorilor.
Această măsură a fost promisă de către Guvern la sfârşitul lui 2023 şi a fost confirmată la sfârşitul lui mai de Catherine Vautrin să intre în vigoare iniţial la 1 iuli în toată Franţa.
Sancțiuni și contravenții
Nerespectarea acestei interdicţii poate fi sancţionată printr-o contravenţie de clasa a patra, în valoare de 135 de euro, însă Ministerul Sănătăţii a evocat la sfârşitul lui mai, în faţa presei, o perioadă de „educație”.
În decretul publicat sâmbătă nu este evocată vreo contravenţie în cazul unei încălcări.
Aproximativ 1.600 de comuneau extins interzicerea fumatului în locuri publice – parcuri, pe plaje, piste de ski, în jurul şcolilor -, instituind 7.000 de spaţii fără tutun, în experimente locale, susţinute de Liga împotriva cancerului.
Decretul publicat sâmbătă consolidează sancțiunile în cazul vânzării unor produse de tutun şi vaping minorilor, care consituie o contravenție de clasa a cincea (200 euro).
Citeşte şi: Vedeta unui reality show din Australia, acuzată că și-a decapitat, tranșat și incendiat iubitul