Toate zborurile companiei Lufthansa programate joi pe aeroportul Roissy din Paris au fost anulate din cauza unei greve spontane a salariaţilor care denunţă un plan de disponibilizări, anunţă surse oficiale, citate de AFP. „Toţi salariaţii s-au îmbolnăvit. De aceea, toate cursele aeriene – atât cele de plecare, cât şi cele de sosire pe aeroport Roissy – au fost anulate“, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Aéroports de Paris (ADP), precizând că sunt afectaţi aproximativ 1.300 de pasageri. Sindicatele CFDT, CFTC, Unsa şi CGE-CGC denunţă un plan al companiei Lufthansa care prevede desfiinţarea a 199 de locuri de muncă în Franţa. Salariaţii sunt „obosiţi, deprimaţi, lucrăm sub limita de efectiv din cauza concediilor medicale“, a explicat pentru AFP Franck Bonot, din partea sindicatului Unsa. Conducerea Lufthansa din Franţa nu a putut fi contactată joi dimineaţă pentru a comenta situaţia. Pentru a-şi redresa situaţia financiară şi a-şi sprijini reînnoirea flotei, Lufthansa s-a angajat în 2012 într-o „cură de austeritate“ ce prevede suprimarea a 3.500 de posturi în lume.
Toate zborurile companiei Lufthansa pe aeroportul Roissy din Paris au fost anulate
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei