25.1 C
Craiova
luni, 25 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateRăsturnare de situaţie în cazul exploziei de la Călăraşi: se ştia că va avea loc o explozie

Răsturnare de situaţie în cazul exploziei de la Călăraşi: se ştia că va avea loc o explozie

Potrivit  ultimelor informaţii, echipa DISTRIGAZ fusese miercuri, înainte de a se petrece explozia, în blocul respectiv şi a verificat imobilul.
Medicul Paraschiva Chirilă, de la Spitalul de Urgenţă Călăraşi, a declarat, conform antena3.ro, că: „Oamenii care se aflau în barul de la parterul blocului au simţit miros de gaze, şi au solicitat deplasarea la faţa locului a unei echipe de la Distrigaz. Domnii de la gaze au venit şi au declarat că în următoarele 10 minute ar avea loc o explozie, evacuând de urgenţă barul. Aceste declaraţii au fost făcute atât de oamenii care au ajuns la urgenţă, cât şi de un pompier care a venit la camera de gardă”.

Reamintim că 14 familii au rămas pe drumuri chiar de Crăciun după explozia care a devastat blocul din Călăraşi. O femeie a murit, iar alte şase persoane au fost rănite. Unul dintre răniţi a fost adus de urgenţă la un spital din Bucureşti, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului. 

O comisie de expertiză va încerca astăzi să stabilească dacă a fost grav afectată structura de rezistenţă a clădirii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS