36.8 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMihaela Ursuleasa a fost înmormântată cu onoruri militare

Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată cu onoruri militare

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată, astăzi, pe Aleea Artiştilor de la cimitirul Bellu din Bucureşti, cu onoruri militare şi în aplauzele a zeci de persoane prezente la ceremonie, informează Mediafax.

Slujba de înmormântare a pianistei a avut loc la capela cimitirului Bellu, de la ora 9:30, ceremonia religioasă fiind urmată de omagierea artistei de către apropiaţi.
Alături de fetiţa pianistei, Stefanie, şi de mama acesteia, Agripina, la înmormântare au fost prezenţi şi soprana Felicia Filip şi dirijorul Horia Andreescu.
Totodată, scriitorul Ion Topolog, de la Centrul Cultural Reduta din Braşov, a anuţat cu această ocazie că va face demersurile necesare pentru organizarea unui concurs internaţional de pian care să poarte numele Mihaelei Ursuleasa.
Pianista Mihaela Ursuleasa (33 de ani) a fost găsită decedată pe 2 august, în apartamentul ei din Viena.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS