Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti afişau scăderi uşoare, cuprinse între 0,1% şi 0,35%, în debutul şedinţei de tranzacţionare de miercuri, în timp ce indicele sectorului energetic se menţinea în apropiere de nivelul de referinţă.
Astfel, după prima jumătate de oră de tranzacţionare, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 0,28%, până la 5.970,56 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,11%, până la 3.530,88 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 0,35%, până la 32.168,17 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 0,11%, ajungând la 11.961,26 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 0,21%, până la 594,62 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, era singurul pe verde, cu un uşor avans, de 0,02%, până la 806,30 puncte.