Știri de ultima orăActualitateCNVM interzice ca majoritatea administratorilor unei burse să fie membri şi în CA ale depozitarilor

CNVM interzice ca majoritatea administratorilor unei burse să fie membri şi în CA ale depozitarilor

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a modificat dispunerea de măsuri cu privire la cumulul de funcţii în cadrul entităţilor supravegheate, permiţând ca o parte din membrii operatorilor de piaţă să rămână în funcţiile de conducere şi la depozitarii centrali, casele de compensare sau FCI.

Astfel, potrivit noii dispuneri de măsuri, cea mai importantă modificare vizează membrii consiliilor de administraţie ale burselor, majoritatea acestora fiind obligaţi să renunţe la funcţiile de conducere de la depozitari, case de compensare sau la Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI). Totuşi, prevederile din prima dispunere de măsuri interziceau tuturor membrilor operatorilor de piaţă să mai ocupe funcţii de conducere în aceste instituţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS