Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a rămas fără sprijinul politic al partidului, după ce l-a numit pe Virgil Ardelean la conducerea DGIPI, au declarat pentru NewsIn surse din partid. Decizia a fost luată azi, în Biroul Permanent Naţional al PSD.
Preşedintele Mircea Geoană a declarat că a propus convocarea Comisiei de disciplină a PSD care să ia în discuţie excluderea lui Gabriel Oprea din PSD şi că îi va propune premierului Emil Boc ca, până la nominalizarea unui alt ministru, de Ministerul de Interne să se ocupe vicepremierul Dan Nica.
Preşedintele PSD Mircea Geoană a menţionat azi că ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a încălcat în mod deliberat sistemul intern de propunere a persoanelor în funcţii publice şi că decizia de retragere a sprijinului politic a fost luată cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar două abţineri.