20.1 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn moldovean l-a împuşcat mortal pe Moş Crăciun pentru că refuzase să vină şi la copiii lui

Un moldovean l-a împuşcat mortal pe Moş Crăciun pentru că refuzase să vină şi la copiii lui

Un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 49 de ani, proaspăt întors de la muncă din străinătate, şi-a împuşcat vecinul, pe motiv că, deşi era deghizat în Moş Crăciun, acesta nu a fost de acord să intre şi în casa sa pentru a face o bucurie şi copiilor săi.

Incidentul s-a petrecut, conform agenţiei ruseşti Moldova News, la sfârşitul anului 2008, în satul Căprineni, din raionul Hânceşti (Republica Moldova). Agresorul, Valeriu Frunză, se afla,  potrivit reprezentanţilor poliţiei locale, într-o stare avansată de ebrietate. Proaspăt întors de la muncă din străinătate, moldoveanul a sărbătorit cu prietenii revenirea în ţară, iar pe drumul spre casă acesta s-a întâlnit cu vecinul său, costumat în  Moş Crăciun, pe care l-a invitat energic să intre şi  în casa lui. Confruntat cu refuzul vecinului, Frunză l-a împuşcat mortal pe vecinul Moş Crăciun cu un pistolet de calibru 16, de producţie sovietică. Potrivit legislaţiei moldovene, în cazul în care Frunză este găsit vinovat pentru omor din culpă, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII