Fundaşul Universităţii Craiova, Dorel Stoica, şi-a exprimat ataşamentul necondiţionat faţă de culorile alb-albastre, joi, la întâlnirea cu aproximativ 500 de fani olteni, cărora le-a transmis că vrea să îşi termine cariera la clubul din Bănie, informează NewsIn.
"Am venit tocmai de la Severin să fiu alături de fani, pentru că şi ei ne susţin la meciuri. Acum trebuie să-i răsplătim cu victorii multe şi cu o calificare în Cupa UEFA", a spus Dorel Stoica. Fundaşul a avut câteva oferte de transfer, dar a afirmat că nu vrea să plece. "Sunt la Craiova şi doresc să rămân aici. Nu ştiu dacă pe viaţă, dar cât voi putea. Nu contează asta acum, eu aş dori să-mi închei cariera aici şi să aducem şi câteva trofee. Mai am mulţi ani de jucat", a comentat Stoica.
Acesta le-a mulţumit fanilor că l-au votat cel mai bun jucător al Universităţii Craiova la finalul turului de campionat. "2008 a fost un an bunicel, dar se putea şi mai bine", a opinat căpitanul oltenilor, care regretă că nu a făcut parte din lotul care a participat la EURO 2008.
Alături de Dorel Stoica, la întâlnirea cu suporterii, care a avut loc în faţa magazinului oficial al echipei, a fost prezent şi atacantul Dragoş Firţulescu. Aproximativ 70 de suporteri au fost prezenţi joi la întâlnirea cu cei doi jucători.
Fotbal: Dorel Stoica vrea să-şi încheie cariera la Universitatea Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei