5.1 C
Craiova
sâmbătă, 14 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitate16.000 de euro pentru călăuzirea unor moldoveni până în Franţa

16.000 de euro pentru călăuzirea unor moldoveni până în Franţa

Poliţiştii de frontieră din Sectorul Poliţiei de Frontieră Târna Mare, judeţul Satu Mare, au depistat ieri patru cetăţeni din R. Moldova care au trecut ilegal frontiera din Ucraina. Pe timpul cercetărilor, aceştia au declarat că au plătit, în avans, pentru călăuzirea până în Franţa suma totala de 8.000 de euro, o dată ajunşi "în siguranţă" la destinaţie, trebuind să mai plătească alţi 2.000 euro de persoană .
Grupul, format din patru bărbaţi,  au fost conduşi la sediul sectorului unde, în urma cercetărilor, s-a stabilit că sunt cetateni din R. Moldova şi se numesc Vadim P, de 31 de ani, Viorel A., de 29 de ani, Daniel M., de 27 de ani, şi Viorel C., de 38 de ani.
Aceştia au declarat că au intrat legal în Ucraina, de unde au fost preluaţi de către un bărbat a cărei identitate nu o cunosc şi transportaţi cu un microbuz până în apropierea graniţei. Aici, călăuza le-a indicat locul pe unde pot trece ilegal frontiera, spunându-le că astfel vor ajunge în Ungaria. Urmând indicaţiile barbatului, tinerii au trecut printr-un gard de sârmă ghimpată, deplasându-se ulterior pe jos până la locul unde au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră români.
Ei au menţionat că doreau să ajungă în Franta, pentru a-şi găsi un loc de muncă. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor patru moldoveni dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în România prin trecerea ilegală a frontierei de stat, informând totodată autorităţile de frontieră din ţara vecină pentru continuarea cercetărilor în comun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS