
Filiala Gorj a Partidului Naţional Liberal îl comemorează sâmbătă pe fostul premier Gheorghe Tătărescu, originar din localitatea Vlăduleni, comuna Bâlteni. Potrivit reprezentanţilor PNL Gorj, sâmbătă vor fi comemoraţi 58 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și în perioada 1939-1940, fiul generalului Nicolae Tătărescu din satul Vlăduleni, comuna Bâlteni-Gorj, membru al Partidului Naţional Liberal. „Ca prim-ministru, dar şi ca fiu al acestor meleaguri, Gheorghe Tătărescu a contribuit în mod direct la realizarea unor importante investiţii economice din judeţul Gorj, investiţii ce au generat dezvoltarea economică ulterioară. De asemenea, de numele familiei Tătărescu şi în mod special de cel al soţiei sale, Arethia Tătărescu, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Gorj, se leagă ridicarea monumentelor lui Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu“, potrivit lui Virgil Drăguşin, reprezentant al PNL Gorj.