Insula Hashima, numită şi Gunkanjima (care înseamnă „Navă de război“), este una dintre cele 505 insule nelocuite din Prefectura Nagasaki şi e situată la aproape 15 km distanță de oraşul Nagasaki. Potrivit ditadifulmine.ro, în perioada 1887-1974, această insulă era celebră pentru industria mineritului, aici aflându-se o mină de cărbune care contribuia la asigurarea energiei în prefectură şi în alte regiuni din Japonia. Hashima seamănă cu o navă de război, e o insulă gri şi în ruină, cu clădiri cu tencuiala căzută, scânduri rupte peste tot, ciment crăpat, betoane dărâmate, ziduri din cărămidă găurite, rugină, mormane de cioburi. La un moment dat, insula Hashima se putea mândri cu una dintre cele mai ridicate densităţi a populaţiei din lume: 835 de persoane pe hectar în 1959 (1.391 dacă se calculează doar cartierul rezidenţial). Mitsubishi a cumpărat insula în anul 1890 şi a început un proiect al cărui ţel era extracţia de cărbune de pe fundul mării. Au ridicat aici prima construcţie masivă din beton – un bloc de apartamente, în 1916, pentru a oferi cazare muncitorilor şi pentru a feri insula de taifunuri. Apartamentele muncitorilor erau ca un fel de celule pentru călugări, mici şi sufocante. Pe insulă mai erau şi o şcoală elementară şi un liceu, o sală de fitness, un cinematograf, un bar, un restaurant, o frizerie şi un spital, precum şi sediul Mitsubishi. De asemenea, pe insulă mai exista un templu budist şi sanctuar shintoist. Locuitorii erau împărţiţi rigid pe „caste“: pe de o parte erau minerii necăsătoriţi, separat de cei căsătoriţi şi cu familie, aceştia fiind la rândul lor separaţi de şefii de la Mitsubishi şi de profesori, care puteau beneficia de „favoarea“ de a avea o baie şi o bucătărie private. Supravieţuirea depindea total de resursele Terrei, atât pentru hrană, cât şi pentru alte bunuri materiale. Insula producea în exclusivitate cărbune şi, dacă nu primea apă şi bunuri de primă necesitate, ar fi dispărut rapid. În timpul taifunurilor, care apăreau în timpul verilor, insula era complet izolată, traversând perioade foarte dificile în aşteptarea următoarei nave cu provizii.
Sfârşitul unei ere
Cum petrolul a înlocuit treptat cărbunele în anii ‘60, minele au fost închise pe rând în toată ţara, cele din insula Hashima nefăcând excepţie. În 1974, Mitsubishi a anunţat oficial închiderea minei. În perioada de maximă activitate, producţia anuală de cărbune era de de 410.000 de tone (1941), obţinute însă cu preţul multor vieţi umane. Tocmai din acest motiv, au fost utilizaţi prizonieri coreeni şi chinezi pentru a lucra pe insulă, în timp ce japonezii mureau pe front pentru a lupta împotriva Aliaţilor. Mulţi dintre mineri nu au murit din cauza unor activităţi aflate în vreo legătură cu mineritul, ci de foame sau din cauza condiţiilor precare de igienă de pe insulă. Potrivit unei statistici a guvernului sud-coreean, cel puţin 500 de coreeni, mare parte dintre ei prizonieri de război, au fost deportaţi pe insula Hashima pentru muncă forţată, între anii 1939 – 1945. Un supravieţuitor al acelei perioade este coreeanul Suh Jung-woo, care a oferit un interviu în 1983: „În ciuda muncii istovitoare, mâncarea noastră consta în proporţie de 80 la sută din fasole, 20% orez fiert şi câteva sardine. Aproape în fiecare zi aveam probleme cu stomacul şi mă simţeam tot mai epuizat. Am încercat să mă odihnesc, însă supraveghetorii veneau şi mă forţau să muncesc. Nici nu mai ştiu de câte ori m-am gândit să mă arunc în mare şi să mor… 40 sau 50 dintre tovarăşii mei coreeni s-au înecat încercând să ajungă la Takahama. Eu nu ştiu să înot. Dar am fost norocos. După cinci luni, am fost mutat la fabrica Mitsubishi din Saiwai-machi, Nagasaki, şi am părăsit insula. Dacă aş mai fi stat acolo, nu aş mai fi fost aici să vă povestesc. Când am ajuns eu erau deja 200 de coreeni pe insulă, deci în total am fost 500 sau 600. Trăiam toţi înghesuiţi în două clădiri, una cu cinci camere pe etaj, alta cu şase camere. Mi se rupe sufletul când mă gândesc la tovarăşii mei. Astăzi, lumea îi spune insula «Nava de război», dar pentru noi era «Insula puşcărie», fără posibilitatea de a evada“.
În prezent, excursiile pe insulă sunt interzise, din motive de siguranţă, iar oricine are curajul să se aventureze pe ea riscă să îşi petreacă 30 de zile în spatele gratiilor.
