Legea drepturilor de autor instituie taxe pentru unităţile de alimentaţie şi cazare care fac „comunicare publică“, utilizând aparatele TV, ameninţând cu amenzi uriaşe pe cei care nu cotizează. Colectorii au însă o mare problemă: ei trebuie să demonstreze că utilizatorul foloseşte în mod real operele aflate în gestiune colectivă.
Un receptor TV atrage după sine trei contribuţii, în cazul unităţilor de alimentaţie publică şi a celor de cazare: taxa TV, abonamentul la firma de cablu şi contribuţia pentru drepturile de autor ale artiştilor pe care îi vizionează clienţii. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a suferit multiple modificări în ultimii 16 ani. Legiuitorul a introdus printre noutăţi şi noţiunea de „comunicare publică“, adică „orice comunicare a unei opere, direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, (…) precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate“. De asemenea, actuala legislaţie consideră publică „orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, prin punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces din orice loc sau în orice moment ales individual“. În acest sens, au fost înfiinţate mai multe organisme colective de gestionare a drepturilor de autor.
Ai televizor, plăteşti artiştii
Unul dintre cele mai interesante este Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor Audiovizuale (UPFAR – ARGOA), care reprezintă producătorii în domeniul operelor audiovizuale şi cinematografice. Prin negocierea unei metodologii cu Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), UPFAR a stabilit şi o grilă de tarife pentru unităţile de alimentaţie (restaurante, cafenele, braserii, baruri, fast-food-uri, cofetării sau unităţi asimilate) şi unităţi hoteliere şi asimilate structurilor de cazare. Tarifele pentru unităţile de alimentaţie din oraşe şi staţiuni turistice sunt cuprinse între 30 lei/lună (pentru localuri cu suprafaţa de până la 100 mp) şi 60 lei/lună (pentru localuri cu suprafaţa peste 500 mp). În mediul rural, taxa este de 15 lei/lună pentru unităţile cu suprafeţe de până la 50 mp şi 25 lei/lună – pentru unităţile cu suprafața peste 50 mp. Cazinourile au o taxă de 200 lei/lună. La hotelurile de trei stele, tarifele sunt cuprinse între 20 şi 100 lei/lună, în timp ce la hotelurile de patru şi cinci stele, acestea sunt de 150 lei/lună. Unităţile rurale de agroturism, popasurile turistice şi pensiunile au tarife de 20 lei/lună. Metodologiile negociate de UPFAR şi FIHR sunt obligatorii şi pentru utilizatorii care nu au participat la negocieri, conform art. 131, alin (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, unităţile menţionate mai sus sunt nevoite să obţină o autorizaţie – licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a operelor cinematografice şi audiovizuale „aflate în repertoriul gestionat colectiv de către UPFAR – ARGOA“. Mai mult decât atât, utilizatorii trebuie să transmită date cu privire la adresa, denumirea locaţiei, tipul spaţiului (bar, restaurant, cafenea, braserie, fast-food, cofetărie, hotel etc.) şi, după caz, suprafaţa şi categoria. Interesantă este formularea din această „autorizaţie“: „Utilizatorul deţine şi foloseşte sau pune la dispoziţia publicului, în spaţiile pe care le deţine sau foloseşte cu orice titlu, mijloace tehnice (echipamente video, televizoare, echipament informatic, monitoare, proiectoare, ecrane etc.) prin intermediul cărora clienţii şi angajaţii săi sau orice public au acces la comunicarea publică de opere cinematografice sau orice alte opere audiovizuale. UPFAR ARGOA autorizează neexclusiv utilizatorul să comunice public operele cinematografice sau alte opere audiovizuale din repertoriul gestionat colectiv de către UPFAR ARGOA, în modalităţile, pentru spaţiile şi în schimbul remuneraţiilor“.
Taxă pe consum prezumat
Amenzile sunt uriaşe. Netransmiterea de către utilizatori a informaţiilor solicitate atrage amenzi cuprinse între 10.000 și 25.000 de lei, în timp ce neplata tarifelor stabilite duce la amenzi cuprinse între 2.500 şi 25.000 de lei. Legislaţia şi metodologiile în domeniu, cel puţin în ceea ce priveşte deţinerea de receptoare TV, suportă numeroase critici. Spre exemplu, simpla existenţă a receptoarelor TV nu demonstrează că acestea sunt folosite. Pe de altă parte, UPFAR trebuie să demonstreze că aceste unităţi beneficiază în mod real de „operele gestionate colectiv“ de această asociaţie. Fără îndoială, valoarea amenzilor este de natură să intimideze proprietarii de mici baruri, chioşcuri, pensiuni agroturistice, cofetării, fast-food-uri etc. Dar la un eventual proces UPFAR va trebui să demonstreze că în locaţia respectivă, într-o anumită perioadă de timp, au fost vizionate efectiv operele gestionate colectiv, dar luate fiecare în parte.
