Istoricul şi criticul de artă, dr. Paul Rezeanu, are aproape gata o monografie de 800 de pagini despre geniul de la Hobiţa, o carte de cercetare care,conform afirmaţiilor autorului, va demonta multe poveşti inventate despre viaţa şi lucrările geniului de la Hobiţa
– Lucraţi la o carte despre Brâncuşi şi care se anunţă a fi un eveniment publicistic de anvergură. Oferiţi-ne câteva detalii.
– Ar fi multe de spus despre acest volum al meu dedidat acestui titan, Constantin Brâncuşi. De această dată, cartea va ajunge, după toate probabilităţile, la aproape 800 de pagini, fără ilustraţii. Varianta cu ilustraţii încă o analizez deoarece presupune avize din România (de la Visarta) şi Franţa (ADAGP), adică alte cheltuieli pentru drepturile de autor asupra fotografiilor, cheltuieli chiar mari. Lucrez la ea de mai bine de 18 luni, am ajuns pe la pagina 600 şi sper s-o termin în această primăvară, deoarece am toate datele necesare finalizării cărţii. Am adunat materiale documentare şi fel de fel de informaţii despre Brâncuşi de aproape 45 de ani, din anii în care eram tânăr cercetător la Academia Română, filiala Craiova, la sectorul de istoria artei. Aici am lucrat şi colaborat cu C. S. Nicolaescu Plopşor, iar unul dintre subordonaţii mei era V. G. Paleolog, documentarist, cel care l-a cunoscut bine pe Brâncuşi. Paleolog, în 1938, a scris prima carte despre titanul de la Hobiţa şi a publicat-o la Craiova. Nu a fost o carte monografică completă despre Brâncuşi, dar, fiind prima, este de referinţă şi rămâne în istorie. A fost expusă la Muzeul de Artă Modernă (MOMA) din New York. V. G. Paleolog nu avea liceul terminat, dar ştia limba franceză, fusese în Franţa. După ce Brâncuşi a murit, Paleolog a publicat în fostul ziar local din Craiova („Înainte“ – n.r.) amintiri despre marele dispărut, dar uşor romanţate, ca să spun aşa. Paleolog m-a rugat, la un moment dat, să mă ocup eu de Brâncuşi, el oferindu-se să mă ajute cu informaţiile şi amintirile pe care le avea din întâlnirile şi discuţiile lui cu sculptorul din Hobiţa. Nu puteam să mă bag peste el şi, în plus, aveam pe atunci alte proiecte. Am fost însă în contact, pe lângă Paleolog, şi cu alţi mari specialişti în Brâncuşi: Petre Comarnescu (care şi el l-a cunoscut pe marele sculptor), Barbu Brezianu şi sculptorul Constantin Antonovici. Acesta din urmă, sculptor american de origine română, a fost patru ani în atelierul lui Brâncuşi din Paris şi avea date reale şi competente despre acesta. În timp însă, m-am hotărât să mă documentez cu atenţie deoarece multe amintiri despre Brâncuşi ale multor oameni care l-au cunoscut s-au transformat într-un fel de poveşti, cu exagerări, cu unele amănunte chiar inventate. Şi, de fapt, asta încerc să fac eu acum prin această carte: să prezint adevărul bazat pe unele documente şi pe unele cărţi serioase despre Brâncuşi, să demontez unele poveşti din viaţa şi activitatea artistică a acestuia etc. Cu riscul de a surprinde, afirm că s-au scris multe articole, eseuri, chiar şi cărţi de către unii care sunt impostori, mai ales români. De altfel, alţi impostori au reuşit să contrafacă lucrări de Brâncuşi, probabil cel mai falsificat artist român. În lume sunt sute de falsuri Brâncuşi!
– Aţi studiat şi documente din arhiva personală Brâncuşi? Cine deţine această arhivă în prezent?
– Moștenitori ai sculptorului au fost desemnaţi doi pictori, Alexandru Istrati şi soţia sa, Natalia Dumitrescu, cei doi fiind cei care l-au îngrijit pe Brâncuşi în ultimii săi ani de viaţă, motiv pentru care sculptorul i-a trecut în testament. Soţii Istrati, beneficiind de acces la arhiva lui Brâncuşi, au publicat o carte-document extraordinară despre Brâncuşi, dar au rămas unele documente din arhivă nepublicate. Aceştia au decedat şi sunt îngropaţi, ca şi mama doamnei Dumitrescu, peste Brâncuşi, în acelaşi mormânt din Montparnasse, cumpărat de Brâncuşi înainte de a muri. Prin 2001 s-a pus la dispoziţie arhiva Brâncuşi pe care am studiat-o şi eu la Biblioteca „Kandinsky“ de la Centrul Pompidou din Paris, un nepot al doamnei Dumitrescu donând arhiva. Uşile acestei biblioteci sunt deschise pentru cercetători, studenţi, precum şi publicului larg. Studiind această arhivă, mi-am dat seama că sunt multe inadvertenţe, multe informaţii nereale, inclusiv despre dimensiunile sculpturilor. În arhiva Brâncuşi s-au descoperit şi trei încercări de autobiografie, neterminate însă. Le-am văzut şi aşa am descoperit, printre altele, că informaţia potrivit căreia el, când a venit prima oară în Craiova, în 1889, ar fi fost angajat la birtul fraţilor Spirtaru din Piaţa Gării, este falsă!
– Şi dumneavoastră aţi consemnat-o în cărţile despre Brâncuşi!
– Este adevărat, am căzut în capcana unor mărturisiri neverificate. Ei, în toate trei autobiografiile, Brâncuşi a menţionat că atunci când a venit la Craiova s-a angajat prima dată „garson“ la cofetăria lui Troceanu din Bariera Severinului. După un timp, a plecat la un anume Ion Gheorghiu, dar nu a precizat ce a făcut la acesta. După un an, a ajuns la un cârciumar la gară, Petre Runcan. Deci, nu la birtul fraţilor Spirtaru! Sau: V. G. Paleolog a scris că Brâncuşi ar fi mers pe jos până la Paris şi toată lumea l-a crezut… Brâncuşi a mers cu trenul până la München şi, după o pauză de vreo două săptămâni, a plecat pe jos spre Paris. În Elveţia l-a prins însă o ploaie, s-a îmbolnăvit, a stat într-o mănăstire şi s-a refăcut. A plecat din nou pe jos spre Franţa, dar nu a mers decât puţini kilometri şi iarăşi a luat trenul, ajungând la Paris chiar de Ziua Naţională a Franţei, 14 iulie 1904.
– Să înţeleg că această carte a dumneavoastră se vrea un fel de monografie? Nu veţi fi acuzat că spuneţi lucruri comune despre Brâncuşi, luate din surse deja apărute?
– Cartea va fi un şoc. Aduce o serie de lucruri noi şi dărâmă multe poveşti, ca să le zic aşa, despre Brâncuşi. Eu nu fac literatură în această carte, ci este o cercetare ştiinţifică. Pretind că va fi o monografie completă, adevărată şi care va aduce multe clarificări. Este inedită. Se numeşte „Brâncuşi. Tatăl nostru“. Are zece capitole şi peste 1.200 de note explicative… Am adunat toate informaţiile publicate despre Brâncuşi (articole, studii, cărţi, mărturisiri), dar le-am selecţionat şi chiar verificat. Bunăoară, aduc ca noutate faptul că Brâncuşi ştia şi limba germană… Nu merg pe presupuneri, ci pe documente. Un cercetător atent şi fără rea-credinţă nu are cum să mă acuze că folosesc şi informaţii din „surse deja apărute“, deoarece este normal să consult şi să folosesc tot ceea ce s-a scris despre Brâncuşi, monografia fiind una de aproape 800 de pagini numai de text, fără fotografii. Nu ştiu încă unde o voi publica, dar există interes, deocamdată, din Franţa şi Elveţia. Oricum, volumul ar trebui publicat şi în franceză, şi în engleză, dar şi cu fotografii. Aşa ar fi ideal… Până una alta, cred că îl voi publica în limba română, fără fotografii. Şi probabil la o editură şi tipografie din Craiova, dar n-am clarificat nici problema sponsorizării.
– În afară de ce există la Muzeul de Artă din Craiova (Cabinetul Brâncuşi), aţi scris despre existenţa în Bănie a patru desene de Brâncuşi…
– La începutul anului 2000, în colecţia unui om de afaceri din Craiova au intrat patru desene relativ necunoscute ale lui Brâncuşi din anii 1937-1938, din care unul este şi semnat. Ele au fost desenate pe hârtii de caiet neliniat, de epocă. Cum au ajuns în Craiova? În iunie 1994, la Muzeul Judeţean din Târgu Jiu au fost expuse pentru prima oară cinci desene care proveneau de la un învăţător din Gorj, prieten cu Brâncuşi. Desenele au fost apoi vândute printr-o consignaţie din Bucureşti, dar unul, „Nudul“, care era şi semnat, a dispărut, fiind semnalat, mai târziu, în Elveţia. Celelalte patru au fost cumpărate de colecţionarul craiovean. Care ar fi valoarea acestor patru desene? Nu mă pot pronunţa şi nici n-ar fi corect să fac asemenea dezvăluiri… Oricum, pe lângă faptul că sunt inedite, sunt valoroase!
– Ce urmaşi are Brâncuşi în prezent?
– N-are urmaşi legali. El n-a fost căsătorit niciodată, dar a trăit cu multe femei. Are însă un fiu, rezultat din concubinajul cu o doamnă, Vera Moore, nerecunoscut însă de Brâncuşi. Îl cheamă John Moore, este născut în 1934 la Londra, acum locuieşte lângă Paris. N-a fost încă în România, dar şi-a exprimat recent intenţia să vină în luna mai.
