9.5 C
Craiova
luni, 23 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalGorjProtest spontan la AVI Instant

Protest spontan la AVI Instant

Zeci de salariaţi ai SC AVI Instant Târgu Jiu au protestat spontan ieri-dimineaţă, în faţa sediului unităţii. Aproximativ 40 de persoane, majoritatea angajate la abatorul AVI Instant, au refuzat să mai intre la lucru, din cauză că nu şi-au mai primit de două luni salariile. Protestatarii au povestit că au încasat câte 200 – 300 de lei în luna iunie şi de atunci nu au mai văzut vreun leu. Una dintre salariate, mamă a doi copii, a declarat că este disperată pentru că nu mai are din ce să îşi achite ratele şi, în semn de protest pentru că nu şi-a mai luat leafa pentru munca prestată, s-a decis, alături de celelalte colege de schimb, să organizeze un protest spontan în faţa clădirilor care adăpostesc administraţia societăţii. Firma are ca obiect de activitate creşterea puilor şi prelucrarea cărnii de pasăre, iar în prezent este în insolvenţă, având datorii de câteva milioane de lei.

Control de la ITM

După ce au protestat aproximativ două ore şi jumătate, salariaţii au decis să nu mai intre la lucru şi să se întoarcă acasă. Ana Secotă, administratorul societăţii AVI Instant, a declarat că persoanele care au organizat protestul îşi vor primi salariile în această săptămână. Totodată, în condiţiile în care vor dori să recupereze ziua de muncă pierdută, angajatele vor avea această posibilitate, întrucât pentru ieri vor fi consemnate ca absente nemotivat de la locul de muncă. „Ca toate firmele, suntem într-o situaţie grea. Avem 210 salariaţi şi au fost aceste probleme cu asigurarea salariilor. Ele vor fi achitate în această săptămână. Firma este în insolvenţă şi în reorganizare. Ar trebui se se implice mai mult şi administratorul desemnat să se ocupe de reorganizare. Nu se mai vinde nici carnea de pui, piaţa este în scădere. Avem acum pe stoc peste 400 de tone de carne de pui. Am avea o şansă cu un contract de export cu Irakul. Prima tranşă este de 500 de tone de carne, dar nu poţi să onorezi un contract, dacă angajaţii pleacă de la lucru“, a declarat Ana Secotă, administratorul SC AVI Instant din Târgu Jiu. Imediat după încheierea protestului, la sediul firmei a sosit o echipă de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj pentru a efectua un control. Rezultatele acestuia urmează să fie făcute publice în zilele următoare.

În instanţă pentru un milion de euro

Problemele economice ale SC Avi Instant, care are patroni irakieni, au început în urmă cu aproape un an, din cauza unei subvenţii care era acordată prin intermediul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj. DADR Gorj a sesizat ministerul de resort şi a blocat acordarea unei subvenţii de aproape un milion de euro pentru AVI Instant. Considerând ca fiind ilegal ajutorul financiar respectiv, Aurel Tomescu, fost director al DADR Gorj, a sesizat chiar şi Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a verifica modul în care societatea a primit subvenţii de la stat. La rândul lor, patronii irakieni de la AVI Instant au dat în judecată DADR Gorj, solicitând plata subvenţiei şi acordarea de daune în cuantum echivalent cu subvenţia: „Dacă aveam acel milion de euro, alta era situaţia acum. Am pierdut procesul în primă instanţă cu Direcţia Agricolă, dar am ajuns la recurs. Era dreptul nostru să încasăm acea subvenţie. Puteam să ne achităm din datorii. Majoritatea, peste 70%, sunt la furaje. Eu cred că până la urmă, firma va ieşi din insolvenţă. Dacă vom face acest export de carne în Irak, vom beneficia de încasări, dar şi de subvenţii, pentru că este export extracomunitar“, a mai spus Ana Secotă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII