Firmele de importanţă sistemică pentru economia României au generat probleme în perioada crizei, prin arieratele create, şi ar putea să nu contribuie la relansarea creditării, deoarece se finanţează puţin de la băncile autohtone, a spus miercuri un oficial al Băncii Naţionale a României (BNR).
"Companiile de importanţă sistemică (CIS) şi-au translatat în măsură relativă mai redusă problemele de lichiditate către parteneri (…) În schimb, acestea au generat arierate economiei", a spus Florian Neagu, şef serviciu în direcţia de stabilitate financiară a băncii centrale.
Importanţa CIS la revenirea creditării pe plan intern este relativ scăzută, în condiţiile în care acestea pot avea acces mai uşor la finanţare externă.
"Companiile de importanţă sistemică se finanţează relativ modest de la băncile autohtone, în comparaţie cu restul economiei. Este vorba de 3-4%, indiferent de domeniile în care provin, astfel încât revenirea cererii de credite ar putea să nu provină de la CIS", a mai spus Neagu.