Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că draftul acordului de pace prezentat de Kiev conține elemente ”inacceptabile”, însă, chiar și așa, Rusia va continua negocierile și va face presiuni pentru a securiza propriile revendicări, relatează Reuters.
Kremlinul a transmis că negocierile de pace dintre Moscova și Kiev nu avansează atâ de repede pe cât și-ar dori, adăugând că Occidentul că subimnează discuțiile mutând atenția asupra acuzațiilor privind crimele de război, conform HotNews.
Rusia neagă orice crime de război.
Lavrov a precizat că Ucraina ar fi prezentat un acord de pace care se abate de la propuneri deja convenite de cele două părți.