Iranul a respins categoric afirmațiile președintelui american Donald Trump despre starea forțelor navale și aeriene ale țării, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Mohammad Akbarzadeh, adjunct politic al comandantului forțelor navale din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, a declarat că afirmațiile SUA potrivit cărora marina iraniană ar fi fost distrusă sunt contrazise de evoluțiile situației din regiune.
„Statele Unite susțin că forțele navale iraniene au fost distruse“, a declarat Akbarzadeh, potrivit agenției de presă oficiale Irna. „Atunci trebuie să ne punem întrebarea: de ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă și de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?“, a spus el.
Regimul de la Teheran continuă să riposteze
Donald Trump a scris săptămâna aceasta pe platforma sa Truth Social că forțele aeriene și navale ale Iranului „au dispărut“, iar rachetele, dronele și alte arme au fost distruse. „Din nou se pune întrebarea: de ce rachetele și dronele iraniene continuă să-și lovească țintele la intervale regulate?“, a întrebat retoric Akbarzadeh.
La aproape două săptămâni de când SUA și Israelul au lansat atacuri la scară largă împotriva Iranului, regimul de la Teheran continuă să riposteze, sporind presiunea asupra Washingtonului, a aliaților săi și a economiei globale.
Gardienii Revoluției mențin o blocadă aproape totală în strâmtoarea Ormuz, cale nevigabilă îngustă, cu o lățime de 55 km între Iran și Oman, crucială pentru transportul global de petrol.

