În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, au loc 450 de percheziții.
Acțiunile, la nivel național, vizează combaterea infracțiunilor economico – financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară.
Astăzi, polițiștii efectuează 455 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- evaziune fiscală,
- uz de fals,
- obținere ilegală de fonduri,
- abuz în serviciu,
- fals intelectual,
- la regimul drepturilor de autor,
- contrabandă,
- fals informatic, prevăzute de Codul fiscal,
- contrafacere și spălarea banilor.
De asemenea, sunt investigate fapte de.
- furt calificat,
- delapidare,
- privind regimul deșeurilor,
- distrugere,
- camătă,
- tăinuire,
- la Codul Silvic,
- nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Citește și: Olt: Trafic rutier blocat pe DEX 12