Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Jerry Gane, a afirmat la conferinţa de presă ce a urmat jocul cu Steaua, pierdut cu 3-1, că nu are ce să le reproşeze elevilor săi, asumându-şi riscul de a juca deschis în Ghencea. „Nu am reuşit să luăm punct sau puncte, aşa cum ne-am propus. A fost un meci frumos, deschis. Steaua a reuşit să înscrie foarte repede, fapt care a contat foarte mult, pentru că atunci când iei gol în minutul 4 în Ghencea nu e uşor să revii. Cu toate că am încercat în permanenţă să ne remontăm, a venit şi golul lor doi, printr-o execuţie superbă a lui Sânmărtean, care le-a adus o anumită linişte. În schimb, a doua repriză a fost mult mai bună pentru noi, am pasat mult mai mult. Ne-am creat ocazii, am avut momente importante la Ferfelea, când portarul lor a scos foarte bine, apoi a ratat Curelea. Un gol ne-ar fi dat încredere şi intram în joc. Nu am ce să le reproşez jucătorilor mei, pentru că au încercat. Suntem la al doilea joc în campionat, suntem în perioadă de construcţie, dar prefer acest joc deschis, pentru că numai aşa putem creşte. Un alt lucru pozitiv este că Ivan, jucătorul nostru de 17 ani, a debutat cu gol în Liga I“, a spus Gane, conform csuc.ro.
Tehnicianul CSU este convins că vor veni în curând şi zile în care echipa îi va bucura prin prestaţie şi scor pe fani: „Am avut neşansă până acum, cu Pandurii am ratat cinci-şase ocazii foarte bune. A contat acel gol primit repede. Am vrut să le facem o surpriză plăcută fanilor olteni. Nu am reuşit astăzi, sper să ne luăm revanşa în retur, ştiţi ce înseamnă orgoliul oltenesc. Vom creşte şi vom aştepta următorul meci să-i bucurăm pe suporteri. Sper să spargem gheaţa cu Viitorul, pe ’Oblemenco’. Mă aştept să vină mulţi suporteri, pentru că au văzut că în aceste două etape încercăm ceva, echipa joacă fotbal şi sperăm să aducem cele trei puncte mult dorite“.