Tenismenii români Victor Hănescu (simplu) și Florin Mergea (dublu) vor participa la turneul ATP pe zgură de la Gstaad (Elveția), dotat cu premii totale de 426.605 euro, care va debuta mâine, informează Agerpres. Hănescu, al cărui singur titlu ATP la simplu a fost câștigat la Gstaad, în 2008, 6-3, 6-4 cu rusul Igor Andreev, va juca în primul tur cu argentinianul Juan Monaco. Sud-americanul (30 ani, 86 ATP) îl conduce pe Victor (32 ani, 128 ATP) cu 2-1 la general, după ce s-a impus în 2009, în primul tur la Auckland, cu 6-3, 6-4, și în 2011, în primul tur al Grupei Mondiale din Cupa Davis, cu 7-6 (5), 1-6, 6-1, 6-1. Hănescu a câștigat în 2010, în turul II la Mastersul de la Roma, 7-6 (4), 6-4.
La dublu, Mergea și croatul Marin Draganja sunt favoriții 2 ai probei, iar în primul tur vor înfrunta cuplul Dominik Meffert (Germania)/Philipp Oswald (Austria).