24 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportAtletism: Marius Ionescu și Monica Florea, primii campioni naționali ai anului 2014

Atletism: Marius Ionescu și Monica Florea, primii campioni naționali ai anului 2014

După mai bine de 30 de ani, Piteștiul găzduiește sâmbătă și duminică întrecerile Campionatelor naționale de atletism pentru seniori și tineret, primele titluri ale actualei ediții fiind decernate sâmbătă dimineața, în proba de 10.000 m, în care, la masculin, medalia de aur a revenit craioveanului Marius Ionescu, iar la feminin tinerei fondiste Monica Florea, de la CAM Sighișoara, care, având doar 21 de ani, a primit și titlul la tineret.

În proba masculină, prima programată în ediția 2014 a Naționalelor, Marius Ionescu (CSM Craiova) a fost cronometrat în 29’45″81/100, fiind urmat de Nicolae Alexandru Soare (CS Știința Bacău) — 30’06″58/100 și de un alt băcăuan, Ilie Corneschi — 31’06″58/100, informează Agerpres.

 

La feminin, Monica Florea a trecut prima linia de sosire în 34’09″12/100, pe celelalte locuri ale podiumului la senioare situându-se Paula Todoran (CSM Zalău) — 34’29″19/100 și Liliana Danci (CSM Reșița) — 34’56″19/100.

Întrecerile sunt găzduite de noul complex din Trivale, la Stadionul „Nicolae Dobrin”, vechi de 50 de ani, dar complet renovat, cu o pistă de atletism nouă, adăugându-se în imediata apropiere o arenă de încălzire, condiție actuală obligatorie pentru găzduirea competițiilor de nivel internațional, așa cum se va întâmpla, de altfel, încă de săptămâna viitoare, când tot aici va avea loc a 73-a ediție a Campionatelor balcanice pentru seniori, cu participarea a 15 țări.

Sâmbătă după-amiază este programată, de la 17,30, a doua reuniune: triplusalt masculin, suliță (m), prăjină (f), ciocan (m), 100 mg, 1.500 m (f), 1.500 m (m), ciocan (f), înălțime (m), disc (f), 110 mg, triplusalt (f), 100 m (f), 100 m (m), disc (m), 400 m (f), 400 m (m), 3.000 m obstacole (f+m), ștafete 4×100 m (f+m), iar duminică, de la ora 17,00 se vor decerna titlurile la 5.000 m (f), prăjină (m), lungime (m), suliță (f), 5.000 m (m), greutate (f), 400 mg (f+m), 800 m (f), înălțime (f), 800 m (m), lungime (f), greutate (m), 200 m (f+m), ștafete 4×400 m (f+m).

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS