Tehnicianul lui Şahtior Doneţk a spus că jucătorii cu cele mai multe selecţii la naţională au abordat greşit debutul în meseria de antrenor, deoarece au sărit peste etapele pregătitoare.
Experimentatul tehnician Mircea Lucescu, care pregăteşte echipa ucraineană Şahtior Doneţk, susţine că liderii selecţiilor la echipa naţională, Gheorghe Hagi şi Dorinel Munteanu, au abordat greşit debutul în meseria de antrenor. În opinia lui Lucescu, atât Hagi, cât şi Munteanu s-au grăbit şi au sărit peste mai multe etape pregătitoare, ocupând direct funcţii de antrenori principali.
„M-a surprins că Dorinel Munteanu a antrenat atât de multe echipe într-un timp atât de scurt. Asta nu e neapărat bine. Dorinel a vrut performanţă foarte rapid. S-a cam grăbit, la fel şi Hagi. Ei au capacitatea de a ajunge antrenori excepţionali, cel puţin la acelaşi nivel pe care l-au atins ca jucători, deşi e cu totul altă filozofie. Sunt convins că, dacă Hagi ar fi rămas cu mine la Galatasaray un an după ce s-a retras, ca secund, era mai bine pentru el. Dar el a vrut direct principal“, a spus Lucescu.
„Dacă un jucător nu are motivaţie, îl motivez eu“
Mircea Lucescu susţine că una dintre principalele calităţi ale unui antrenor este capacitatea de a-şi motiva jucătorii. „Il Luce“ a dat ca exemplu situaţia fundaşului stânga al lui Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, pe care a reuşit să-l revigoreze după ce internaţionalul român a avut un început de sezon foarte slab.
„Dacă un jucător nu are motivaţie, îl motivez eu. Cine nu are motivaţie stă pe bancă. Pe Raţ l-am supus unor critici continue până şi-a schimbat atitudinea. Acum e unul dintre cei mai buni jucători de bandă stânga din Europa. La începutul turului, am pierdut multe puncte din cauza lui, dar pe urmă şi-a revenit“, a dezvăluit „Il Luce“.
Antrenorul lui Şahtior consideră că a venit timpul ca stelistul Mirel Rădoi să fie lăsat să plece la o echipă din străinătate.
„Mi se pare logic ca un jucător ca Rădoi, care are o experienţă extraordinară, să fie lăsat să plece. Singura lui problemă este că se accidentează destul de des. Şi noi am vrut să îl luăm la Rapid, când eram eu acolo, în 1998, iar el juca la Electroputere, dar nu s-a putut“, a spus tehnicianul român.
„Ca antrenor, nu contează sentimentele faţă de o echipă“
În opinia lui Mircea Lucescu, în fotbalul profesionist nu este loc de sentimentalisme. Tehnicianul lui Şahtior consideră că un antrenor poate să-şi facă meseria la o echipă chiar dacă în trecut a activat la rivala acesteia. În aceste condiţii, Mircea Lucescu a spus că nu vede nici un impediment ca el sau fiul său, Răzvan, să pregătească Steaua.
„Ca antrenor, nu mai contează sentimentele faţă de o echipă. Eşti plătit să antrenezi şi atât. Nu văd de ce Răzvan nu va putea să antreneze Steaua. Şi eu aş putea să antrenez Steaua. Bineînţeles că acest lucru nu se va întâmpla niciodată, dar nu ar fi o lipsă de respect faţă de suporterii de la fostele mele echipe“, a spus Lucescu. Fostul antrenorul al echipei naţionale s-a referit şi la declaraţiile făcute în toamnă, când a anunţat că va pleca de la Şahtior în decembrie, la finalul turului.
„Au fost nişte probleme la începutul campionatului greşit abordate şi atunci am spus că plec în decembrie. Le-am spus că nu pot pleca până în decembrie, nu pot lăsa echipa aşa şi că vom vedea ce se întâmplă şi cine mai rămâne. Nu m-am gândit ce o să fac din vară, când îmi expiră contractul“, a precizat Lucescu.
Tehnicianul român a infirmat ştirile vehiculate de presa din România, conform cărora proprietarul lui Şahtior Doneţk, miliardarul Rinat Ahmetov, ar intenţiona să preia clubul Rapid Bucureşti.
„Ştirea că Ahmetov o va prelua pe Rapid a fost o mare prostie, care m-a amuzat foarte mult. El e suporterul lui Şahtior, ţine cu echipa asta de la şase ani. Au fost multe încercări să îl atragă la o echipă din străinătate, la fel ca pe Abramovic, dar nu a dorit să lase pe Şahtior“, a dezvăluit Lucescu.

