Meciurile retur din semifinalele Cupei Spaniei se vor disputa astăzi şi mâine. După ce a câştigat prima manşă cu 3-1, formaţia la care este legitimat fundaşul român Cosmin Contra, Getafe, va juca astăzi returul, în deplasare, cu Racing Santander. Mâine, Valencia va întâlni, pe teren propriu, pe FC Barcelona, după ce în tur scorul a fost egal, 1-1.
David Villa, atacantul spaniol al „liliecilor“, a opinat că o eventuală accedere în finala Cupei Spaniei nu va salva sezonul slab al echipei, care în prezent ocupă locul zece în campionat. „Nu cred că, dacă ne vom califica în finala Cupei Spaniei, putem spune că nu am avut un sezon prost“, a precizat jucătorul iberic. „Vrem să câştigăm măcar una dintre competiţiile în care am evoluat de la începutul sezonului“, a adăugat David Villa.
Valencia, campioană a Spaniei şi câştigătoarea Cupei UEFA în 2004, ocupă locul zece în clasament, cu doar patru puncte mai mult decât echipa clasată pe prima poziţie retrogradabilă. „Nu ne gândim la retrogradare, dar Barcelona şi Real Madrid sunt prea departe în clasament în prezent. Ne interesează rezultatele formaţiilor care se află în zona noastră şi vrem să câştigăm cât mai multe din următoarele partide“, a afirmat atacantul de 26 de ani.
Ultima şansă pentru Valencia
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei