28.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportProgram accesibil pentru HC Lignitul

Program accesibil pentru HC Lignitul

HC Lignitul Tirgu Jiu a organizat un trial la care au participat sapte handbalisti, doar trei dintre acestia avind experienta Ligii Nationale. Ciornohuz (Uztel Ploiesti), Vali Popescu, fost component al gruparii gorjene, revenit din Franta, si Dediu („Poli“ Iasi) sint numele cele mai cunoscute ale trialului, pe linga acestia incercind sa prinda un contract la Tirgu Jiu doi tineri handbalisti de la Baia Mare. Antrenorul Liviu Andries nu a fost prea incintat de nivelul handbalistilor prezenti la selectie, exprimindu-si dorinta de a prospecta si piata sirbeasca de jucatori, mai ieftini si mai valorosi decit cei autohtoni.


Reunirea lotului echipei HC Lignitul este programata pentru 1 iulie, sportivii tirgujieni urmind sa plece intr-un cantonament la mare, urmat de unul de acumulari fizice la munte. Campionatul 2005-2006 al Ligii Nationale va debuta pe 11 septembrie, iar la startul viitoarei editii se vor alinia 14 formatii. Romvag Caracal si HC Oradea sint cluburile nou promovate, urmind sa retrogradeze ultimele patru clasate la finalul sezonului.


Programul gorjenilor este destul de accesibil, HC Lignitul debutind pe teren propriu in compania nou promovatei HC Oradea. In urmatoarele etape, elevii lui Liviu Andries vor intilni pe Dinamo Brasov (deplasare) si „Poli“ Timisoara (acasa). Primul joc dificil are loc in etapa a cincea, pe teren propriu, cind gorjenii vor primi vizita lui HC Minaur Baia Mare, urmat de inca o intilnire grea, la Bucuresti, cu campioana Dinamo. Inca o dubla dificila are loc in etapele a 9-a si a 10-a, cind HC Lignitul joaca pe teren propriu, cu Steaua, apoi pe litoral, cu vicecampioana HC Constanta. Echipa din Tirgu Jiu incheie turul campionatului 2005-2006 pe 11 decembrie, cind va intilni, in Sala Sporturilor din Tirgu Jiu, pe CSM Resita.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS