Atacantul sirb Borislav Stevanovici nu a putut fi folosit de Pavel Badea in amicalul de ieri cu Levski Sofia, deoarece este accidentat. Dupa ce a semnat contractul cu Universitatea Craiova, „Bora“ a jucat o repriza in meciul cistigat impotriva unei echipe coreene, iar ieri nu s-a antrenat cu restul lotului, invocind dureri la piciorul drept. Astazi, jucatorul de 29 de ani, despre care oficialii olteni afirmasera ca nu este pus la punct cu pregatirea, va fi supus unei radiografii pentru a se determina gravitatea accidentarii.
In schimb, Valeriu Rachita a debutat aseara in tricoul Stiintei, in meciul cu a doua clasata din prima divizie bulgara. Spre deosebire de Stevanovic, Rachita nu a semnat contractul cu Universitatea, ex-stelistul asteptind revenirea lotului Stiintei in tara pentru a parafa intelegerea pe sase luni. Antrenamentul programat ieri-dimineata de Pavel Badea a constat intr-o alergare usoara, de la care au lipsit Stevanovic si M. Iordache.
Astazi, conform programului, alb-albastri urmeaza sa intilneasca echipa germana de liga a treia SV Ulm, iar miine formatia coreana Bucheon.