Comitetul Nobel nu a reușit să-l contacteze pe Fred Ramsdell, unul dintre câștigătorii premiului Nobel pentru Medicină din acest an, care a plecat într-o drumeție în care nu folosește mijloace de comunicare, informează Digi24.
Fred Ramsdell a împărțit prestigiosul premiu acordat luni cu Mary Brunkow din Seattle, Washington, și Shimon Sakaguchi de la Universitatea Osaka din Japonia, pentru descoperirile lor legate de funcționarea sistemului imunitar.
Jeffrey Bluestone, un prieten al lui Ramsdell și cofondator al laboratorului unde lucrează, a spus că cercetătorul merită credit, dar că nu poate ajunge la el. „Am încercat să dau de el personal. Cred că ar putea fi în drumeții prin zonele rurale din Idaho”, a declarat Bluestone pentru AFP.
Comitetul Nobel a întâmpinat obstacole și în încercarea de a o contacta pe Brunkow, care, ca și Ramsdell, locuiește pe coasta de vest a SUA. Premiul Nobel pentru Medicină a fost anunțat la ora 11.30 în Suedia, când este ora 2.30 pe Coasta de Vest a Americii.
„Avem numerele lor de telefon, dar probabil că sunt pe modul silențios’, a declarat Thomas Perlmann, secretarul general al comitetului care decernează Premiului Nobel pentru Medicină, la momentul anunțului. ‘Le-am cerut să mă sune înapoi imediat ce au ocazia’, a adăugat el.
Cercetătoarea Mary E. Brunkow, care lucrează la Institutul pentru Biologie Sistemică din Seattle, o organizație de cercetare independentă, a explicat ulterior că a ignorat apelul. „Telefonul meu a sunat, am văzut un număr suedez pe ecran și m-am gândit că trebuie să fie un spam, așa că l-am închis și m-am culcat la loc“, a declarat ea pentru Fundația Nobel.
Premiul Nobel pentru Medicină 2025 acordat pentru studii asupra celulelor T reglatoare
Cei trei au câștigat premiul pentru cercetarea care a identificat „gardienii de securitate” ai sistemului imunitar, adică celule T reglatoare. Munca lor se referă la „toleranța imună periferică”, care împiedică sistemul imunitar să dăuneze organismului și a condus la un nou domeniu de cercetare și la dezvoltarea unor potențiale tratamente medicale care sunt evaluate acum în studii clinice.
Sakaguchi, în vârstă de 74 de ani, a făcut prima descoperire cheie în 1995, descoperind o clasă anterior necunoscută de celule imunitare care protejează organismul de bolile autoimune. Brunkow, născut în 1961 și acum manager senior de proiect la Institutul pentru Biologie Sistemică din Seattle, și Ramsdell, consilier senior în vârstă de 64 de ani la Sonoma Biotherapeutics, au făcut cealaltă descoperire cheie în 2001.
În 2020, comitetul Nobel a întâmpinat dificultăți similare în a contacta câștigătorii premiului pentru economie. Când telefonul lui Bob Wilson a sunat la Stanford în miez de noapte, acesta l-a scos din priză, așa că comitetul a trebuit să o sune pe soția sa. Când comitetul nu a putut ajunge nici la colegul său câștigător, Paul Milgrom, Wilson a trebuit să meargă să-l trezească. Imaginile de pe camera de supraveghere a lui Milgrom au surprins momentul în care i s-a spus despre câștigarea Premiului Nobel, la care acesta a răspuns: „Da, am reușit? Wow!”.
Citeşte şi: Două femei din Austria au aflat prin intermediul testelor de sânge că au fost schimbate la naştere