22.8 C
Craiova
vineri, 6 iunie, 2025
Știri de ultima orăMagazinDoliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga

Doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga

Maia Sandu şi-a exprimat marţi profundul regret pentru decesul marelui compozitor Eugen Doga şi a anunţat doliu naţional în ziua funeraliilor acestuia.

Maia Sandu a transmis sincere condoleanţe familiei, apropiaţilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe compozitor.

„Am aflat cu tristeţe despre decesul marelui Eugen Doga. Am crescut pe melodiile din filmul ‘Maria Mirabela’ şi am plâns ascultând muzica din ‘Lăutarii’. Purtăm cu noi pretutindeni celebrul vals ‘Gingaşa şi tandra mea fiară’ (din filmul lui Emil Loteanu) şi recunoaştem compoziţiile maestrului de la primele note”, a spus Maia Sandu.

Pentru a-i aduce un omagiu maestrului, ziua funeraliilor sale va fi declarată zi de doliu naţional în Republica Moldova. În această zi, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar instituţiile publice şi cetăţenii sunt îndemnaţi să păstreze un moment de reculegere în memoria marelui compozitor, conform Președinției.

Compozitorul şi academicianul Eugen Doga a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 88 de ani. Anunţul a fost făcut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Cine a fost Eugen Doga

Născut pe 1 martie 1937, în satul Mocra din raionul Rîbniţa, Eugen Doga a fost un simbol al culturii moldoveneşti şi una dintre cele mai respectate figuri ale muzicii est-europene.

Maestrul Doga și-a început cariera profesională în calitate de violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al RSSM pentru Televiziune şi Radiodifuziune (1957-1962), apoi a avut o prodigioasă activitate didactică, fiind profesor la Şcoala Medie Specială de Muzică din Chişinău (1962-1963) și la Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău (1963-1967). Din 1967 şi până în 1971, când devine liber profesionist, a fost funcționar în cadrul Ministerului Culturii. A debutat în arta componistică în anul 1963 cu un cvartet de coarde. Data de 1 ianuarie 1957, când lucrarea sa „Cântec de anul nou” a fost transmisă la postul de radio moldovenesc, marchează începutul unei prezențe constante a lucrărilor Maestrului, prin undele radio și tv, în viața culturală a țării.

Eugen Doga a compus în toate genurile muzicii clasice

Omul mileniului, Eugen Doga a scris în practic toate genurile muzicii clasice. Portofoliul de creaţie este impunător: cântece pentru copii și melodii pentru cele mai selecte voci ale estradei timpului, romanțe nostalgice și tangouri pasionale, coruri a capella  și simfonii complexe, balete elegante și valsuri nobile care i-au gravat numele în clasamentele muzicii mondiale – fiecare în parte și toate la un loc marchează epoca legendară Doga.

Muzica de film a fost una dintre marile sale iubiri. A semnat coloana sonora pentru mai mult de 200 de filme (Singur în fața dragostei, Lăutarii, Șatra, Gingașa și tandra mea fiară, Patul lui Procust, Maria Mirabela, Guguță etc.) și spectacole (Radu Ștefan, întâiul și ultimul, Pe un picior de plai, Ce frumoasă este viața, Păsările tinereții noastre, Sfânta sfintelor ș.a.). Prin creația sa, Eugen Doga a devenit o voce a lumii. A scris fiind inspirat din diverse culturi – română, rusă, latino-americană, afgană, chineză etc.– și a fost onorat pe toate continentele. La Jocurile Olimpice din 1980 (Moscova), 2014 (Soci) și 2022 (Beijing) a răsunat muzica lui Doga – o muzică pe înțelesul tuturor oamenilor. Steaua care-i poartă numele este un simbol firesc al strălucirii sale în cultura universală.

Premii și titluri

Unele dintre premiile și titlurile pe care le-a avut Eugen Doga sunt:

  • Maestru Emerit al Artei din Moldova,
  • Artist al Poporului din RSSM (1967),
  • Artist al Poporului din URSS (1987),
  • laureat al Premiului „Boris Glavan”,
  • laureat al Premiului de Stat al RSSM (1980) și al Premiului de Stat al URSS (1986);
  • „Scoica de Argint”  pentru muzica din filmul Lăutarii ,
  • „Scoica de Aur” pentru cea din filmul Șatra la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.

În anul 1997 a fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2004 cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Deține Ordinul „Pentru merite în fața Patriei” (Federația Rusă), Ordinul „Dinamo România” în grad de Comandor, Medalia „Mihai Eminescu” și Medalia de Aur „Omul secolului XX” (SUA, 1998). Este Laureat al Premiului de Stat (2008) și deține Ordinul Național „Serviciu credincios” în grad de Mare Ofițer (România, 2014).

Membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, Membru de Onoare al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria, Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară și de peste hotare, Eugen Doga va rămâne emblema muzicii și a culturii noastre.

„Astăzi corzile inimilor noastre vibrează de durerea acestei despărțiri. A răsunat ultimul acord din partitura vieții a celui care a fost Omul Eugen Doga, dar rămâne pentru veșnicie gingașa și tandra lui Muzică.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în lumina și în armoniile celeste.

Maia SANDU, Președinta Republicii Moldova

Igor GROSU, Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Dorin RECEAN, Prim-ministru al Republicii Moldova

Citește și: Accident în afara localităţii Maglavit. O șoferiță de 70 de ani a intrat pe contrasens

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS