Rapperul american Kanye West a fost spitalizat în Los Angeles, după ce a fost transportat la spital legat cu cătuşe, la scurt timp după ce turneul său din Saint Pablo a fost anulat, potrivit www.theguardian.com.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat  că au primit un apel pentru tulburarea liniştii publice, care s-a dovedit a fi un incident medical, luni după-amiază, însă nu a dat informaţii cu privire la identitatea bolnavului. La scurt timp, departamentul de pompieri din Los Angeles a confirmat faptul că o persoană a fost dusă la spital pentru „evaluare suplimentară”.
TMZ a anunţat că rapperul a fost internat pentru o evaluare psihiatrică după ce s-a ”comportat haotic”, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine. Kanye West a fost transportat la spital legat cu cătuşe în ambulanţă.
Nici Kanye West şi nici reprezentanţii săi nu au făcut o declaraţie oficială cu privire la acest incident.
Soţia lui West, Kim Kardashian, era aşteptată să apară la un eveniment social din New York, prima apariţie publică de când a fost jefuită la Paris, în octombrie, însă aceasta nu a mai participat.
Kanye West şi-a anulat turneul în care se afla după ce sâmbătă şi-a uimit publicul în cadrul unui concert. După ce a întârziat o oră jumătate, acesta a cântat doar trei piese, înainte de a lansa critici la adresa lui Mark Zuckerberg, a lui Jay Z şi a lui Hillary Clinton.
După câteva comentarii la adresa presei, rapperul a lăsat microfonul şi a ieşit de pe scenă.
Rapperul Kanye West, spitalizat, după ce a fost transportat la spital legat cu cătuşe
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate 
- Toate
 - Administratie
 - Admitere
 - Advertoriale
 - Afaceri de succes
 - Agricultura
 - Auto
 - Autostrada Olteniei
 - Bacalaureat
 - Bancuri
 - Bani & Afaceri
 - Bani Europeni
 - Baschet
 - Black Friday
 - Casa si gradina
 - Cultura
 - Diete si fitness
 - Dolj
 - Educatie
 - Europa
 - Eveniment
 - Featured
 - Finante
 - Fotbal
 - Gadgets
 - Gaming
 - Gazeta mea
 - Gorj
 - Handbal
 - Horoscop
 - Imobiliare
 - International
 - Interviu
 - Investigatii
 - IT&C
 - Local
 - Magazin
 - Mama si copilul
 - Medicina
 - Mehedinţi
 - Mobile
 - National
 - Olt
 - Oltenia Business
 - Opinii
 - Politica
 - Publireportaj
 - Razboi Ucraina
 - Retete culinare
 - Sanatate
 - Sport
 - Stiri mondene
 - Tehnologie
 - Tenis
 - Vacante si calatorii
 - Vâlcea
 - Viata sanatoasa
 - Volei
 

