29.6 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinPrognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică

Prognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică

Sâmbătă, vremea va fi în continuare caldă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în depresiuni şi pe litoral şi 30 de grade, izolat, în centrul şi estul ţării, transmite Mediafax.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice şi sud-vestice, unde local vor fi averse şi descărcări electrice, dar şi în extremitatea de sud-est, unde numai izolat va ploua slab. Pe arii restrânse, în Banat, se pot înregistra cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar mai ales în sud-vest, cu viteze mai mari în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor încadra între 6 grade în depresiunile intramontane şi 18…19 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, vremea se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat averse şi descărcări electrice, îndeosebi în Munţii Banatului. Vântul va avea intensificări mai ales pe creste. Variaţiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative faţă de intervalul precedent.

Duminică, vremea va fi în general instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, unde vor fi înnorări şi local averse şi descărcări electrice, iar izolat se vor cumula peste 15…20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi izolat ploi slabe, la munte şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 21…22 de grade în vestul extrem şi 29…30 de grade, local, în estul, centrul şi nordul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre 6 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, duminică, vremea va fi în general instabilă în în zona Carpaţilor Occidentali, unde vor fi înnorări şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice. În restul zonei montane cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi doar izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales pe creste. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS