10.1 C
Craiova
joi, 26 martie, 2026

HOROSCOP

Berbec

Primiţi o veste excelentă pentru cariera dumneavoastră, cum ar fi o notă bună la un examen, o diplomă ce vă va asigura o poziţie superioară sau mai sigură în plan profesional. Contactul cu instituţiile statului sunt rodnice, pentru că puteţi primi aprobări la solicitări mai vechi sau oferte excelente de colaborare. De azi sunteţi mult mai sigur pe jobul, pe poziţia, pe reputaţia dumneavoastră, dar trebuie să luptaţi ca să le menţineţi la nivelul acesta.

Taur

Viitorul se prezintă în faţa ochilor dumneavoastră într-o lumină cu totul specială, încât nici nu mai aveţi răbdare până veţi ajunge la ce vi s-a promis. Vă grăbiţi, faceţi tot posibilul să săriţi peste unele etape intermediare şi să ţintiţi acolo unde sufletul vă cheamă. Totuşi, evenimentul ce se prefigurează acum la orizont nu vi se oferă pe tavă, ci trebuie să luptaţi pentru a-l materializa cât mai repede.

Gemeni

Sunteţi încântat de evoluţia unor evenimente, chiar dacă merg ceva mai lent decât aţi fi dorit. Aveţi garanţia că veţi ajunge la ce v-aţi propus. Sunteţi mai răbdător ca niciodată, pentru că sunteţi sigur de reuşita finală şi sunteţi dispus să aşteptaţi oricât. Perspectivele sunt promiţătoare, croite exact pe sufletul dumneavoastră şi vă conferă un anume confort emoţional profund numai când vă gândiţi la ceea ce va urma.

Rac

Norocul bate la uşa dumneavoastră, dar nu vă găseşte acasă. Deşi vi se oferă o ocazie de zile mari ce v-ar putea împlini un vis, sunteţi atât de sceptic, încât începeţi să căutaţi defecte la ceva ce pare prea frumos ca să fie adevărat. Nu stricaţi acest moment, pentru că nu veţi avea parte de el a doua oară, deci, dacă asta e ceea ce aţi dorit, profitaţi de şansă.

Leu

Trebuie să vă organizaţi foarte bine programul pe câteva zile. De luciditatea de acum depinde viitorul multor proiecte pe care le aveţi în plan, deci nu porniţi înainte de a vă trasa nişte direcţii precise. Vine o perioadă în care atenţia, buna administrare a timpului disponibil şi claritatea ideilor sunt vitale pentru a duce totul la capăt.

Fecioară

Aţi ajuns la un punct şi trebuie să luaţi o decizie: să mergeţi pe acelaşi drum sau să schimbaţi direcţia. Trebuie să analizaţi situaţia, pentru că se pare că sensul în care aţi mers până acum nu mai este bun. Nu vă grăbiţi la schimbări bruşte, chiar dacă sunteţi împins de la spate de termene-limită, ci căutaţi să studiaţi situaţia în profunzime.

Balanţă

Un rival cu intenţii negative şi-a băgat coada în treburile dumneavoastră şi a dat peste cap tot ceea ce vi se părea că merge bine. Declanşaţi o criză pe care trebuie să o gestionaţi cu multă prudenţă, pentru că urmările gesturilor sale incorecte nu sunt uşor de suportat. Chiar dacă v-a dezamăgit prin faptele sale murdare, măcar aflaţi cu cine aveţi de-a face, ca să ştiţi, altă dată, să-l evitaţi.

Scorpion

Nimeni nu vă poate opri azi din elan, chiar dacă apar suficiente obstacole în cale. Aveţi în preajmă colaboratori rigizi, care se opun ideilor dumneavoastră îndrăzneţe, persoane negativiste sau depresive, care refuză să facă aşa cum le propuneţi, de aceea îi veţi lăsa pe toţi în urmă şi veţi lua un avans important înaintea tuturor.

Săgetător

Pentru că nu vă ies toate din prima încercare, sunteţi gata să renunţaţi la orice iniţiativă. Nu abandonaţi drumul ce pare să se blocheze acum, pentru că ar putea merge doar dacă insistaţi. Mai faceţi o dată ceea ce n-a mers la început, dar cu mai multă atenţie şi, mai ales, cu o atitudine pozitivă, prin care să atrageţi succesul.

Capricorn

Nu reuşiţi să comunicaţi eficient cu nimeni, nici măcar cu cei mai apropiaţi prieteni. Parcă toţi au ceva cu dumneavoastră, nu sunt de acord cu părerile dumneavoastră şi aveţi impresia că vi se pune pumnul în gură cu încăpăţânare. Nu exageraţi, dacă cineva comentează sau spune „nu“ la opiniile dumneavoastră, nu înseamnă că vă e duşman.

Vărsător

Telefoanele sună toată ziua, umblaţi de colo-colo, luaţi legătura cu multă lume prin mijloacele de comunicaţie accesibile. Aveţi multe informaţii de transmis şi de aflat, deci este o zi aglomerată în plan relaţional. Aţi putea pleca la drum, pentru a vă întâlni cu un prieten din altă localitate, dar vă puteţi trezi şi cu musafiri neaşteptaţi.

Peşti

Nu daţi randament la serviciu şi, ca să nu atrageţi sancţiuni sau critici de la colaboratori, sunteţi tentat să apelaţi la unele minciunele. Căutaţi tot felul de scuze pentru a scăpa basma curată sau de a vă eschiva de sarcinile care nu vă convin. E ca şi cum nu v-aţi scris tema şi spuneţi profesorului că v-aţi uitat caietul acasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS