20.1 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinConturul ochilor, o notă de feminitate

Conturul ochilor, o notă de feminitate

Creioanele dermatografe, tuşul sau doar fardul sunt aliaţii dumneavoastră pentru zilele în care vreţi să ieşiţi în evidenţă cu o privire de divă.

Ochii bine conturaţi sunt punctul de pornire al machiajelor cu care sunt înfrumuseţate manechinele de pe podiumurile de prezentare, dar aceeaşi metodă de conturare a ochilor apare discret în machiajul de zi cu zi al doamnelor care vor să fie în pas cu moda. Produsele pentru conturarea ochilor oferă posibilităţi infinite de realizare a unui machiaj, fie că este vorba de machiajul glamour care a devenit „amprenta“ elegantei Scarlett Johansson, de machiajul fumee promovat de Kate Moss ori de imaginea de adolescentă etalată de Paris Hilton. Având la dispoziţie toate aceste variante de machiaj şi cunoscând cele mai bune tehnici de aplicare, nu vă rămâne decât să vă „antrenaţi“ puţin pentru a realiza rapid şi precis un efect de „ochi de căprioară“.

Texturi diverse pentru produsele de conturare a ochilor

Textura produsului pentru conturarea ochilor trebuie aleasă în funcţie de efectul pe care doriţi să îl obţineţi. Creionul dermatograf este ideal pentru începătoare, oferind posibilităţi de aplicare multiple. Linia trasată cu creionul poate fi uşor corectată, estompată sau îngroşată dacă este nevoie. Dermatograful este alegerea perfectă pentru a desena o linie fină pe pleoape sau pentru a realiza un machiaj fumee (celebrul machiaj smokey eyes). În plus, nu există restricţii în a aplica dermatograful pe genele de jos ori pentru că acest produs de machiaj nu creează efectul de „ochi lăsat“.

Tuşul este un pic mai dificil, el aplicându-se cu ajutorul unei pensule foarte subţiri. Este produsul preferat al specialiştilor în machiaj tocmai pentru că e nevoie să stăpâneşti „arta conturării“ cu tuş, dar şi o tehnică perfectă de aplicare pentru a obţine un machiaj de efect.

Contur în funcţie de forma ochilor

Este foarte important să ştiţi să vă conturaţi ochii în funcţie de forma acestora. Dacă aveţi ochi mici, linia de contur trebuie trasată de la mijlocul pleoapei şi până la colţul exterior al ochiului, finalizând machiajul cu o coadă desenată în sus. În cazul doamnelor cu ochi rotunzi, linia de contur porneşte din colţul interior către colţul exterior al ochiului, depăşind puţin conturul ochiului în direcţia tâmplelor. Dacă aveţi ochi apropiaţi, accentuaţi linia trasată începând de la mijlocul pleoapei mobile până la colţul exterior, iar dacă ochii dumneavoastră sunt depărtaţi, accentul trebuie pus pe colţul interior al ochiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS