„Întoarcerea Omului-Zar“
de Luke Rhinehart
Traducere din limba engleză de Ioana Costache
Editura TREI, 2007
Mărturisesc că nu am citit „Omul Zar“, romanul atât de elogiat cu care Luke Rhinehart pare să fi cules ovaţiile publicului din întreaga lume, dacă e să ne luăm după entuziasmul Andreei Răsuceanu, cea care prefaţează „Întoarcerea…“.
Fără să aflăm prea multe despre autor, prefaţatoarea ne divulgă totuşi faptul că romanul anterior a devenit o carte cultă a sfârşitului de secol XX şi că a fost ecranizat sub forma unui serial de mare succes. Recunosc, sunt „en retard“ în privinţa asta: deşi am auzit de Pynchon, Roth sau de Burroughs (ca să nu mai vorbim de Rushdie ori… Terry Pratcher), nu ştiu cine este autorul „Omului-Zar“. Lectura „Întoarcerii… (şi Mărgelatu se… întorcea după un timp, nu-i aşa?) îmi arată un autor dispus la ironie şi metabolism narativ postmodern (cu fiziologia aferentă), bun conducător al poveştii, care se ţese în maniera aparent simplă a broderiei romanelor victoriene (numele unor personaje arată că autorul se distanţează prin sarcasm de o literatură pe care a studiat-o probabil forţat), cu răsturnări de situaţii mai mult sau mai puţin previzibile. Larry Rhinehart, fiul lui Luke (personajul, nu autorul!) Rhinehart duce o viaţă concretă în mijlocul banilor pe care îi câştigă speculând financiar, însoţit de un singur vis: de a se căsători cu Honoria, fiica şefului său, care multă onoare şi bani i-ar aduce. Din tipul meticulos, stăpân pe sine şi precis la centimă, agasat de dezordine şi respingând fizic aleatoriul, cel care predictează eficient cum şi când vor veni banii pe canalele magice ale Bursei, Larry se transformă în cel care era, de fapt: puştiul nesigur pe sine, părăsit de tatăl său, Luke Rhinehart, psihiatrul genialoid care făcuse cu 15 ani în urmă furori devenind Tăticul zarurilor, cu aferentul „Facă-se voia ta“. Poate nu atât de brusc cum am putea bănui, el renunţă la planificare, iese violent din previzibilul rutinei domestice, se închină atotputerniciei zarului şi face din versul lui Mallarme, „un coup de dés jamais n’abolira le hasard“, un adevărat contra-koan. Ameninţarea „fantomei“, care poartă numele tatălui său, plus câteva elemente ale „haosului“ care bat la uşă cu graţia destinului, sunt excelent descrise de un scriitor atent tot timpul să întreţină imprevizibilul cu mână forte. O observaţie, totuşi: dacă autorul ar scrie precum trăieşte personajul său, aruncat între cele şase puncte al zarului, romanul nu ar fi nici pe departe atât de bine închegat. Sunt sigur că atunci când a scris nu a întrebat zarul. Motoul pe care Larry, omul care simte că universul său fix nu are legi atât de imuabile după care se guvernează, este unul pe cât de simplu pe atât de ameninţător pentru conştiinţa cuiva care merge la psihiatru doar pentru a-şi dovedi că este stăpân pe situaţie: „accidentul, la fel ca moartea şi impozitele, este o prezenţă inevitabilă“.
În curând, viaţa lui Larry Rhinehart ia o turnură neaşteptată şi, alături de Kim, verişoara trăsnită a „maiestuoasei“ Honoria, el cade în plasa marelui atractor, care este acel părinte al Norocului ce stoarce omul ca pe o rufă şi îl bate în cuie (de lemn) pe cer.
Romanul este o utopie vesel-amăruie, cu răsturnări neaşteptate de situaţii, dar şi cu momente de lirism autentic, în care cuplul exorbitant Larry-Kim intră hotărât pe teritoriul Lukedomului, un ţinut misterios, magic şi care se dă la om. Mă rog, la fiara din el. Dacă nu eşti atent sau – şi mai bine – dacă nu vrei.
Sfârşitul cărţii m-a convins, dar s-ar putea la fel de bine să mă înşel, că autorul, care ne descoperă faptul că Luke şi-a găsit liniştea sub o piatră de mormânt solidă, s-ar putea să se reîntoarcă totuşi cândva. Nu te pui cu omul-zar: el suflă pe unde vrea…
Şi, totuşi, spre sfârşitul acestei recenzii, cineva m-a atenţionat că „Omul zar“ chiar a fost editat în România în 2004 şi că volumul, apărut în 1971 (autorul se numeşte de fapt George Cockcroft), a fost de la apariţie un roman citit ca un manifest, subversiv într-atât încât în mai multe ţări a fost interzis. Iată forţa literaturii, stimaţi „gambleri“: ea poate fi interzisă, dar jocurile de noroc, nu!
