Statele Unite: 67 de milioane de dolari pentru o pată pe pantaloni
Un magistrat a acţionat în judecată proprietarii unei spălătorii din Washington, cerând despăgubiri în valoare de 67 de milioane de dolari pentru o pată rămasă pe pantaloni. După cum informează site-ul tgcom.it, judecătorul a explicat valoarea ridicată a despăgubirilor prin „traumele mentale, disconfortul şi neplăcerile suferite“ din cauza calităţii proaste a serviciilor oferite de spălătoria aflată în proprietatea a doi imigranţi coreeni. Totul a început în urmă cu zece ani, când judecătorul Roy Pearson a mers să îşi ridice hainele de la spălătorie şi a observat că pantalonii săi fuseseră pătaţi. În loc să achite cei zece dolari pentru servicii, el a decis să acţioneze spălătoria în judecată. Reclamantul a cerut despăgubiri consistente pentru că, după cum susţine, pantalonii respectivi erau pentru prima sa zi de serviciu. Pentru a-şi susţine cauza în faţa colegilor de breaslă, judecătorul va cita în proces 63 de martori.
Spania: Străzi de cauciuc, pentru mai multă siguranţă în trafic
Ministerul Transporturilor, în colaborare cu Ministerul Mediului, a decis ca de acum înainte toate străzile din Spania să fie realizate dintr-un amestec din asfalt cu o pulbere de cauciuc, derivată din reciclarea anvelopelor. După cum informează site-ul tgcom.it, noile străzi vor fi mai sigure, mai silenţioase, mai rezistente şi mai „elastice“. Decizia va fi aplicată în cel mai scurt timp şi va fi reglementată printr-o ordonanţă care va fi adoptată săptămânile următoare. Pe lângă faptul că va mări calitatea străzilor prin intermediul unei mai bune filtrări a apei pluviale, acest sistem va permite reciclarea anuală a peste 150.000 din cele 300.000 de tone de pneuri uzate, care altfel ar produce costuri irecuperabile pentru a fi topite.
A pus excremente de câine în mâncarea soţului
O scoţiancă a recunoscut în faţa justiţiei că i-a pus soţului său excremente de câine în mâncare în luna martie. După cum informează site-ul 7sur7.be, Jill Martin, de 47 de ani, care a pledat vinovată în faţa Tribunalului din Paisley, nu a reuşit să-şi stăpânească râsul atunci când l-a privit pe soţul său mâncând cury cu excremente de câine. Avocatul femeii a declarat că, în acea perioadă, aceasta era persecutată de soţul său, de care a cerut divorţul, după 21 de ani de căsătorie. Jill a precizat că soţul său o tortura psihic de cinci ani şi că nu înceta să-i pună la îndoială calităţile de mamă. De asemenea, Jill credea că soţul ei are o relaţie extraconjugală, însă bănuielile s-au dovedit nefondate. Jill Martin a pledat vinovată. Sentinţa în cazul său va fi pronunţată pe 1 noiembrie.
Angelina Jolie – traumatizată de filmul „A Mighty Heart“
Actriţa Angelina Jolie a calificat filmul „A Mighty Heart“ ca fiind unul dintre cele mai dificile pe care le-a făcut. După cum informează site-ul pipole.net, actriţa de 32 de ani a interpretat în pelicula respectivă rolul Marianei Pearl, văduva lui Daniel Pearl, un jurnalist al Wall Street Journal, ucis în anul 2002 la Kirachi în Pakistan de către o grupare teroristă.
„A fost o probă emoţională grea. Au fost scene care pur şi simplu m-au traumatizat şi care m-au afectat zile în şir. De exemplu, scena în care Mariane află că soţul ei a murit a fost în mod particular stresantă pentru mine. Am intrat în pielea personajului. Pur şi simplu, nu mai voiam să ies din casă, îmi era foarte greu. A fost cea mai dificilă scenă pe care a trebuit să o filmez“, a declarat actriţa.
Pamela Anderson şi Tommy Lee îşi cumpără casă în Dubai
Voluptoasa actriţă Pamela Anderson şi fostul său soţ, rocker-ul Tommy Lee, par să aibă o relaţie din ce în ce mai serioasă. După cum informează site-ul krone.at, cei doi se pregătesc să îşi achiziţioneze o casă de lux în Dubai. Din câte se pare, cuibuşorul de nebunii al celor doi s-ar putea afla în „Grecia“, una dintre insulele create de om care aparţine colecţiei The World din bogatul stat.
„Am căutat foarte multe informaţii despre Dubai şi despre proiectul The World. Ne-am orientat spre Grecia pentru că eu sunt de origine greacă“, a adăugat rockerul. În acest fel, cei doi soţi vor avea posibilitatea de a petrece cât mai mult timp în compania celor doi copii, Brandon şi Dylan.
„Viaţa este mult mai plăcută acum. Mă bucur că pot să îmi văd băieţii din nou“, a declarat rockerul.