0.6 C
Craiova
luni, 2 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalDoljPărinții din Craiova cer explicații privind întârzierea reabilitării grădinițelor: „Facem zilnic naveta cu copiii”

Părinții din Craiova cer explicații privind întârzierea reabilitării grădinițelor: „Facem zilnic naveta cu copiii”


Tot mai mulți părinți din Craiova își exprimă nemulțumirea față de întârzierile înregistrate în procesul de reabilitare a mai multor grădinițe, reclamând lipsa unor informații oficiale clare privind stadiul lucrărilor și termenele reale de finalizare. Sunt în această stare: Grădinița Căsuța cu povești, Grădinița Floare Albastră, Grădinița Piticot, Grădinița Elena Farago, Grădinița Ion Creangă.


Deși modernizarea unităților de învățământ preșcolar este considerată necesară și benefică pe termen lung, efectele întârzierilor sunt resimțite zilnic de familiile ai căror copii au fost relocați în alte spații nepotrivite, uneori aflate la distanțe considerabile de domiciliu. “Avem copiii care ” trebuiau ” mutați în „noua gradiniță” din ianuarie. Așa ni s-a zis la începutul anului. Văd că suntem în martie și de câte ori mă uit în curte și clădire văd același stadiu. Ba că e problemă cu ISU , ba cu ușile, ba nu știu ce mai e de făcut. Dacă nu vă țineți de cuvânt cu termenele , măcar fiți sinceri cu părinții”, spune o mămică.


Drumuri mai lungi și program dat peste cap


În prezent, numeroși părinți spun că sunt nevoiți să parcurgă zilnic mai multe stații de autobuz sau kilometri întregi pentru a-și duce copiii la grădinițele unde activitatea a fost mutată temporar. Situația, tolerată inițial ca o măsură provizorie, s-a prelungit însă peste așteptări.


Am ajuns în situația în care „facem naveta” să putem duce copiii la grădiniță! Și ar fi fost de înțeles dacă situația reabilitării se rezolva într-un termen rezonabil, însă de prea mult timp ne chinuim să mergem cu copiii la kilometri depărtare de domiciliu!Situația devine și mai frustrantă când, din partea municipalității, nu se mai comunică pe această temă, lăsând loc suspiciunilor și zvonurilor cum că nu s-au mai alocat fonduri, că firmele care execută lucrările nu au suficiente angajați, rotindu-i pe șantiere în funcție de intervențiile lui „X”și „Y”, ș.a.m.d., sau, mai grav, cum ca s-ar trage de timp pâna in 2027, cand va expira etapa ll SMIS 325030 cu scopul de a „descoperi” si alte oportunitati pentru a creste pretul executiei lucrarilor de reabilitare!Sentimentul este amplificat și de faptul că, în incinta grădinițelor aflate în reabilitare nu se văd muncitori săptămâni și chiar luni întregi!Consider că este de bun simț să fim informați despre situația fiecăreia dintre unitățile de învățământ preșcolar aflate în reabilitare, nu să ajungem să cerem informații pe Facebook, însă suntem ținuți în beznă, având sentimentul că noi, părinții de preșcolari din Craiova, nu contăm!Nu contest că grădinițele relocate își desfășoară activitatea în bune condiții, cu aportul și implicarea personalului și a directorilor, însă spațiile sunt mici, înghesuite și ce reprezenta odinioară grădinița, acum s-a transformat într-o adunare necesară de copii pentru ca lucrurile să meargă înainte, iar părinții fac eforturi permanente, tot mai mari pentru a-i transporta zilnic câte 4, 5 stații de autobuz știind că lângă ei se află grădinița unde trebuiau să fie, grădiniță care zace în acelasi stadiu de luni bune. Un exemplu ar fi gradinita „Floare Albastra”, care este inchisa de 3 ani!”, afirmă o mămică în mediul online.


Deși unitățile care au preluat grupele relocate funcționează cu sprijinul cadrelor didactice și al conducerilor școlare, părinții susțin că spațiile sunt adesea aglomerate, iar condițiile diferă de cele existente înainte de relocare. Micuții stau înghesuiți și câte 40-50 într-o sală.


Șantiere fără activitate vizibilă


Nemulțumirea este amplificată de faptul că, potrivit părinților, în incinta unor grădinițe aflate în reabilitare nu au mai fi fost văzuți muncitori pe șantiere perioade îndelungate.
Un exemplu este Grădinița „Floare Albastră”, care ar fi închisă pentru lucrări de aproximativ trei ani, fără ca părinții și copiii să primească vești cu privire la stadiul lucrărilor sau când se vor putea întoarce în clase.
În lipsa unor comunicări oficiale periodice, au apărut diverse speculații legate de finanțare, de ritmul execuției lucrărilor sau de eventuale prelungiri ale termenelor de finalizare.


Cereri pentru transparență


Părinții solicită autorităților locale prezentarea unei situații actualizate pentru fiecare grădiniță aflată în reabilitare, precum și stabilirea unor termene clare de finalizare a lucrărilor.
Aceștia consideră că dacă ar fi un dialog între părinți și autorități, tensiunile s-ar mai reduce și incertitudinea creată de actuala situație, în condițiile în care programul unor părinți a fost dat peste cap, iar transportul zilnic al copiilor presupun eforturi suplimentare.

Viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu încearcă să le răspundă părinților, punctând concret ce probleme are fiecare grădiniță în parte:

„Sunt trei grădinițe în această situație: Elena Farago, Căsuța cu Povești și Curcubeul Copilăriei. După începerea lucrărilor, la decopertări, au fost descoperite probleme grave de structură. La Elena Farago s-au rezolvat. S-a pus termosistemul, termopanele și se va relua lucrul curând. Grădinița Floare Albastră din cartierul Craiovița Nouă are un procent de progres de 94%. Asta înseamnă că odată cu reluarea lucrărilor acestea vor fi finalizate în maxim 2 luni. Grădinița Piticot este finalizată 100%. Are și aviz ISU. E recepționată deja”.


Totuși, problema reabilitării grădinițelor continuă să fie una dintre principalele preocupări ale familiilor cu copii preșcolari din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS