21.6 C
Craiova
vineri, 30 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalPrimaria vrea pamant. Pretul - motiv de scandal in CL Craiova

Primaria vrea pamant. Pretul – motiv de scandal in CL Craiova

Ca la fiecare sfârşit de lună, consilierii locali craioveni s-au întrunit în şedinţă ca să dezbată şi să aprobe probleme de interes pentru cetăţenii oraşului. Şedinţa s-a desfăşurat on-line, deşi consilierii puteau să fie convocaţi la sediul primăriei. Poate, faptul că a fost zi de sărbătoare i-a împiedicat pe consilieri să se deplaseze la sediul primăriei sau cei de la pupitre s-au gândit că dacă taie microfonul consilierilor vocali, în sala de şedinţă vocea acestora tot s-ar auzi.

Consilierii locali au avut pe ordinea de zi 48 de proiecte, un punct peste ordinea de zi şi un amendament. Proiectele care au încins spiritele şi au făcut ca unii dintre consilieri să ridice vocea au fost cele cu privire la
costul unuor terenuri pe care Primăria Craiova ar urma să le achiziţioneze. În fapt, însuşirea unor raporturi făcute de evaluatori cu privire la costul unor terenuri aflate în aceeaşi zonă, dar al căror preţ diferă radical. Unii dintre consilierii locali au remarcat că acelaşi evaluator, a evaluat terenuri aflate în aceeaşi zonă la preţuri diferit. De remarcat este faptul că terenul pe care primăria ar urma să-l achiziţioneze a fost evaluat la un preţ dublu faţă de un alt teren pentru care administraţia locală ar urma să primească redevenţă. Comparaţia se face între două terenuri afalte pe strada Calea Severinului şi unul situat pe strada Nicolae Titulescu, nr.66B.


„Sunt trei proiecte în care aprobăm evaluarea unor terenuri pe Calea Severinului, la o distanţă mică unul faţă de altul. Diferenţa de evaluare este surprinzătoare la punctul la care noi trebuie să dăm bani. Evaluarea este de 146 euro/mp, unde primim noi bani, iar unde trebuie să dăm bani, sare preţul. Persoana care îl vinde l-a cumpărat cu 126 euro/mp, iar evaluatorul nostru îl evaluează la 283 euro/mp. Municipalitatea trebuie să plătească de trei ori cât face. Deşi evaluatorul spune că piaţa a scăzut, este un regres pe piaţa din Craiova, că economia este în stagnare”, a remarcat Emilia Neagu, consilier local USR.


Primarul Craiovei spune , însă, că pentru achiziţia terenului din strada Nicolae Titulescu se va negocia şi la o adică se poate face o reevaluare a preţului.


„Putem să cerem reevaluare. Este o comisie formată care porneşte de la acest preţ, dar poate coborâ preţul. Eu în principiu sunt de acord să reevaluăm”, spune primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

În sprijinul primarului a venit cu explicaţii şi consilierul PSD, Dan Spânu.


„Expertul face evaluarea după criterii ANEVAR, el a apreciat aplicând aceste criterii, este un preţ de pornire şi noi ulterior putem să negociem. Are şi criterii în funcţie de situaţia imobilului”, a spus acesta.

Primăria nu l-a cumpărat, mai mult l-a asfaltat

Nu doar costul piperat de 501.380 de lei, respectiv de 1.428,43 lei/mp, al terenului din bd. Nicolae Titulescu, nr.66B, în suprafaţă de 351 mp a ridicat semne de întrebare consilierilor locali. Fostul proprietar a încercat cu ani în urmă să-l vândă primăriei, dar aceasta l-a refuzat. Mai mult, primăria a asfaltat terenul şi l-a transformat în parcare. Acum, noul proprietar a venit cu propunerea să-l vândă primăriei şi aceasta a acceptat.


„Suntem de acord cu mărirea patrimoniului primăriei, dar am o nelămurire. O doamnă ne propune să ne vândă un teren care este evaluat la 100.000 de euro pe care l-a cumpărat cu 44.000 de euro de la un cetăţean. Acesta a încercat în nenumărate rânduri să-l vândă primăriei şi nu a reuşit. Mai mult el a adus primăriei la cunoştiinţă că acolo s-a amenajat o parcare şi el nu poate să-şi folosească terenul”, a spus Anca Koch, consilieri local AUR


Primarul Craiovei i-a răspuns că achiziţia se face în interesul cetăţeanului, iar de propunerea fostului proprietar habar nu are.


„Terenul respectiv este o parcare pe care o folosesc oamenii. Noi am cumpărat foarte multe terenuri care fie că erau parcări, fie erau platforme de gunoi, fie erau căile de acces în blocuri. Nu am cumpărat terenuri care erau spaţii verzi şi nu avea proprietarul ce face cu el. ce evaluare s-a făcut în 2010 nu ştim, dar este clar că acel teren este de interes pentru proprietarii din zonă. Este un interes al cetăţenilor”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.


Un alt consilier local a avut curiozitatea să afle, de ce a asfaltat primăria un teren privat?

„Am fost şi eu acolo şi am văzut că este o parcare publică amenajată. Cine a amenajat această parcare, cetăţeanul sau primăria a amenajat un teren privat. Există o autorizaţie de construire.”, a întrebat Dan Păun.


Lia Olguţa Vasilescu i-a răspuns:


„Era terenul nostru, este logic că este autorizaţie. Instanţa l-a retrocedat cetăţeanului respectiv, dar a retorocedat o parcare. Asta se întâmplă în tot oraşul. Instanţa de judecată nu este interesată de locurile de parcare sau argumentele cu care vine primăria”, a răspuns primarul.


Realitatea este că în anul 2005, printr-o decizie a Tribunalului Dolj, proprietarul își câștigă dreptul asupra a două bunuri imobiliare. În anul următor, 2006 este pus în posesie de primărie pe cele două parcele de teren, în anul 2018, tot primăria a venit și a asfaltat.
În ciuda discuţiilor, proiectele au fost aprobate, chiar dacă unii dintre consilieri au votat împotrivă ori s-au abţinut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS