Un craiovean s-a prezentat astăzi la Spitalul de Urgenţă Craiova cu mai multe leziuni care, susţine el, i-au fost provocate de asistenţii şi personalul de pază de la Clinica de Psihiatrie I Craiova.
Cosmin Mintilie a precizat pentru GdS că s-a dus în această dimineaţă la unitatea medicală pentru că aflase că fratele său, care era internat de circa două săptămâni la Clinica de Psihiatrie, fusese agresat de cadrele medicale.
Între craiovean şi personalul medical a izbucnit o altercaţie, iar Cosmin Mintilie susţine că a lovit cu pumnul un asistent, după care a fost pus la pământ şi lovit de şase persoane printre care, asistenţi medicali şi oameni din personalul de pază al Clinicii.
Poliţiştii din cadul IPJ Dolj au precizat că până în acest moment nici o persoană nu a depus o plângere pentru comiterea infracţiunii de lovire, dar că se fac cercetări pentru a stabili în ce condiţii s-a produs altercaţia dintre craiovean şi personalul medical.
Vom reveni cu amănunte.
Editor: Anca Dumitraşcu