Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj a anunţat azi, într-un comunicat, că vineri după amiază cadrele ISU au fost solicitate să intervină în comuna Leu pentru a ajuta șase persoane care au rămas izolate în câmp, la o fermă de animale, la aproximativ 5 kilometri de localitate.
La fața locului s-a deplasat Detașamentul 1 de Pompieri Craiova cu un ACI și ATV-ul din dotare. Împreună cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență s-a acţionat cu un tractor cu lamă în încercarea de a face pârtie, dar nu s-a putut înainta decât 1 kilometru. În aceste condiții, un echipaj al ISU Dolj a pornit cu ATV-ul către fermă, unde a ajuns fără probleme.
ISU Dolj precizează că proprietarul fermei este cel care solicitase ajutor, în special medicamente (Aspenter), dar și alimente, pentru el și pentru ajutoarele sale.