Primăria Municipiului Craiova prin Direcţia de Administraţie Publică şi Asistenţă Socială a anunţat că persoanele cu handicap accentuat, cu handicap grav, precum şi asistenţii personali ai acestora, îşi pot ridica abonamentele pe mijloacele de transport în comun pentru luna mai în zilele de: 26, 29 şi 30 aprilie la sediul din Lăpuş, bl. T8, parter, între orele 08.00 – 16.00.
Pentru persoanele cu handicap vizual accentuat şi grav pentru luna mai 2013 abonamentele se eliberează în data de 25 aprilie la sediul Asociaţiei de Nevăzători din Craiova, str. Fraţii Buzeşti, nr.25, între orele 08.00 -16.00. Pentru persoanele cu handicap auditiv accentuat pentru luna mai se realizează în data de 30 aprilie la sediul Asociaţiei Naţionale a Surzilor-Filiala Craiova, str. Nicolae Titulescu, bl19, parter, între orele 16.00-19.00.
Abonamentele se eliberează personal celor în cauză, pe baza BI/CI în original şi certificatul de încadrare în grad de handicap în xerocopie.

