13.4 C
Craiova
luni, 16 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalCraiova: Biserica "Sfântul Nicolae" – Brânduşa desfăşoară proiectul "Prima spovedanie"

Craiova: Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa desfăşoară proiectul „Prima spovedanie”

Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova desfăşoară în perioada 17 martie – 4 mai ediţia a treia a proiectului „Prima spovedanie”. În cadrul proiectului din acest an, bunicii, parteneri la acest program, sunt invitaţi să-i convingă pe nepoţi să se spovedească şi să-i însoţească pe aceştia la biserică, pentru a-şi mărturisi păcatele. „Pentru copiii care au împlinit şapte ani, aceasta va fi prima spovedanie, indiferent de câţi ani au trecut după această vârstă. Cu toţii sunt aşteptaţi şi bineveniţi la biserică. Acest proiect are trei etape: în prima etapă, toţi doritorii, nepoţi sau adulţi, împreună cu bunicii lor, sunt aşteptaţi la biserică, pentru a se spovedi, într-una din oricare zi a săptămânii. În cea de-a doua etapă, noi, slujitorii bisericii, vom merge la cei care au nevoie, care sunt în incapacitatea de a păşi pragul bisericii, din cauza bolii sau din alte motive. În ce-a de-a treia etapă a proiectului nostru, aşa cum de asemenea a devenit o tradiţie, vom merge la grădiniţele cu care Parohia noastră a încheiat parteneriate educaţionale, Grădiniţa nr. 23 şi Grădiniţa nr. 32, unde îi vom împărtăşi pe copilaşi”, a precizat preotul paroh Gabriel Sorescu, de la Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS