De luna viitoare, craiovenii vor putea circula pe bază de carduri de călătorie pe încă două trasee de autobuz
Finanţat jumătate de Uniunea Europeană şi jumătate de la bugetul local, proiectul MODERN – Mobilitate, Dezvoltare şi Reducerea Consumurilor de Energie – se aplică în patru oraşe europene (Craiova din România, Brescia din Italia, Coimbra din Portugalia şi Vitoria Gasteiz din Spania). Valoarea totală pentru Craiova se ridică la 2.669.142 de euro. Programul a început pe 15 octombrie 2008 şi se va încheia la 15 octombrie 2012.
Una dintre măsurile implementate în transportul public craiovean prin acest proiect este ticketingul electronic – înlocuirea biletelor de călătorie tipărite pe hârtie cu carduri de călătorie, asemănătoare cardurilor bancare.
Card în loc de bilet pe încă două trasee
Pe 4 iulie 2011 a fost inaugurat în Craiova acest sistem electronic de taxare prin intermediul cardurilor de călătorie. 60 de autobuze au fost deja echipate cu validatoare electronice, menite să reţină de pe card contravaloarea călătoriei în momentul urcării în mijlocul de transport în comun.
În prezent, se poate circula cu astfel de carduri – ce pot fi achiziţionate de la chioşcurile de bilete ale Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova – doar pe două trasee: E1 şi 9.
„Din februarie 2012 urmează să extindem validarea electronică pe alte două trasee. Încă nu am stabilit cu precizie care vor fi aceste trasee, dar, cel mai probabil, unul dintre trasee va fi 3, iar altul ar putea să fie 24, 25 sau 1. Probabil din vară vom extinde validarea electronică pe alte două trasee, astfel încât până la toamnă, când se va încheia programul MODERN, ticketingul electronic să fie implementat pe şase trasee de autobuz şi pe toate tramvaiele – 27 dintre acestea având deja montate validatoare electronice“, a declarat Marinel Florescu, director general al RAT Craiova.
Automate – nu, carduri – da
Automatele de vânzare a biletelor instalate în anii trecuţi nu au avut efectul scontat. „Avem montate în staţii zece astfel de automate de bilete, dar ele sunt puţin folosite de craioveni, pentru că par prea complicate“, a spus directorul RAT Craiova.
În schimb, utilizarea cardurilor de călătorie pare să fi prins la craioveni.
„Dacă la început nu voia nimeni să cumpere carduri – se speriau de ele că nu ştiu să le folosească – acum vânzarea lor s-a mai dezmorţit. Am eliberat deja circa 2.400 de carduri, iar numărul validărilor electronice se apropie de 10.000 lunar“, a menţionat directorul Florescu.
Informaţii simplificate pe panourile electronice
Tot în cadrul Programului MODERN, zece staţii de autobuz au fost dotate cu camere de luat vederi pentru supravegherea traficului. De asemenea, în staţiile de autobuz şi tramvai s-au instalat 20 de panouri electronice pentru informarea călătorilor cu privire la timpul pe care îl mai au de aşteptat până la sosirea mijlocului de transport.
„Panourile sunt în stare de funcţionare, însă am dori să le modificăm afişajul, pentru că e prea complicat. Acum îţi arată când vine prima, a doua, a treia, a patra cursă – nu-l interesează asta pe călător. Noi am spus firmei de la Oradea că vrem un afişaj asemănător cu cel de la metrou, din Bucureşti – care să arate eventual cât e ceasul, ce maşină vine şi cât timp mai e până ajunge, nu atât de multe informaţii ca până acum, că derutează lumea“, a menţionat directorul general al RAT, Marinel Florescu.