Știri de ultima orăLocalBăsescu vrea PNL la guvernare după 2012

Băsescu vrea PNL la guvernare după 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seară, la postul b1TV, că după 2012 preferă o alianţă PDL-PNL-UDMR şi a avertizat USL că nu are garanţia că va da premierul, chiar dacă obţine peste 50% din voturi

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că, după alegeri, ar prefera ca alianţa de guvernare să fie PDL-PNL-UDMR şi a susţinut că Victor Ponta este „imatur“ şi conduce un „partid anacronic“. Întrebat ce ar prefera, după alegerile din 2012, Băsescu a spus că, „în mod categoric, soluţia e cea încercată şi în 2008 cu liberalii“. „În mod categoric, abordările stângii nu mai pot da României o soluţie de perspectivă“, a argumentat el, adăugând însă că „în Europa liberalii sunt de centru-stânga“. „E preferabil să guvernezi cu liberalii decât cu PSD-ul. PSD-ul este un partid anacronic, chiar dacă pare condus de un lider care pare foarte tânăr, dar expresia corectă era imatur. Omul ăsta e un copil“, a comentat Băsescu. Preşedintele a adăugat că „în nici un caz“ nu-l califică mai bine pe Crin Antonescu faţă de Victor Ponta. „Însă, vorbim de ce mai poţi pune cap la cap în politicile economice şi sociale într-o alianţă. Este clar că mult mai multă flexibilitate spre orientări pragmatice există la liberali decât la socialişti. Cu socialiştii a fost un guvern de coaliţie şi am văzut rigiditatea“, a precizat el.  „Nu văd de ce ar fi respinse contribuţiile liberale la o guvernare de dreapta, şi eu, dacă mă întreabă cineva ce tip de alianţă aş vedea posibilă şi utilă pentru România, aş spune categoric PDL cu liberalii şi cu UDMR“, a subliniat Băsescu. El a sugerat că, într-o astfel de formulă, poate accepta un premier şi care să nu fie neapărat de la partidul care obţine cel mai mare număr de voturi. „În orice caz, ar trebui să fie un premier care în mod minimal să nu-şi vândă onoarea pentru a-şi ţine scaunul“, a adăugat şeful statului. De altfel, în alt context, Băsescu a spus că mai sunt politicieni în care are încredere, „mai multă, mai puţină“, la fel cum are încredere şi în Emil Boc. „Sunt mulţi oameni în care am încredere“, a adăugat el, referindu-se la un candidat de premier.

Atenţie la Constituţie!

Băsescu a sugerat USL să citească atent articolul 103 din Constituţie, referitor la desemnarea premierului, precizând că Legea fundamentală menţionează că partidul, şi nu alianţa care obţine majoritate absolută impune primul-ministru. Băsescu a fost întrebat cum vede coabitarea cu opoziţia, dacă aceasta va câştiga alegerile. „Am mai coabitat cu guvernul Tăriceanu susţinut de PSD. Sigur că nu-mi convine, nu mi-ar conveni situaţia, dar electoratul va decide în ce formule se vor aşeza lucrurile. Dar oricum, trebuie citit cu multă atenţie articolul 103 din Constituţie“, a avertizat el. „Să fie atenţi că în Constituţia României se vorbeşte de partidul care obţine 51% şi nu de alianţă. Se înregistrează la tribunal (USL – n.r.) ca alianţă, dacă fuzionează e altceva, PNL-ul cu PSD-ul. Dacă fuzionează şi obţin 51%, sunt pe articolul 103. Ca alianţă însă au o mare problemă“, a mai afirmat el. În articolul 103 din Constituţie se menţionează că preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în parlament.

Supărat pe coaliţie

Traian Băsescu a criticat coaliţia care, deşi „i-a promis“ înfiinţarea unei comisii care să lucreze la proiectul de reorganizare administrativă, nu se mai întâmplă nimic pe acest palier, ceea ce dovedeşte neseriozitate. „Reorganizarea administrativă este o zonă în care compromisul este extrem de îngust. O reorganizare care să ajute evoluţia pozitivă a României şi debirocratizarea nu are prea multe zone de negociere. Mi se pare puţin în neregulă faptul că se blochează reorganizarea administrativă, cel puţin teoretic, în UDMR. Dar în realitate se blochează şi în PDL pentru că şi în PDL sunt lideri de organizaţii judeţene care nu o vor“, a declarat Băsescu, criticând interesul politic al celor care se opun. „Ce mă îngrijorează e că mi s-a promis că o comisie va lucra în timpul verii la stabilirea nivelului de descentralizare, în vederea reorganizării, şi cum am făcut eu şi dumneavoastră proiecte, aşa au făcut şi ei. E puţină neseriozitate aici din partea coaliţiei, măcar trebuie să-ţi respecţi promisiunea“, şi-a exprimat Băsescu nemulţumirea.

Cuplarea alegerilor localelor cu cele parlamentare nu este o soluţie luată în calcul acum

Preşedintele a precizat că nu a primit din partea formaţiunilor politice o propunere privind cuplarea, anul viitor, a alegerilor parlamentare cu cele locale, dar a menţionat că acest lucru este posibil prin modificarea Legii administraţiei publice. Băsescu a spus că, pentru a fi cuplate alegerile locale cu cele parlamentare, ar trebui ca partidele să facă o asemenea solicitare. „Deocamdată, nu am o asemenea propunere de la partide şi n-aş avea ce să fac dacă ei stabilesc să fie alftel, decât la promulgare să trimit eventual legea înapoi. Dar, tehnic, alegerile parlamentare nu pot fi modificate, au o marjă de maximum trei luni, dar mandatul e expres menţionat, patru ani. Ce se poate face legal e ca prin Legea administraţiei publice locale să se mute alegerile locale odată cu legislativele, dar nu e o soluţie luată în calcul în momentul de faţă“, a adăugat el. Pe de altă parte, preşedintele a abordat şi subiectul uninominalului, aducându‑se în discuţie că UDMR ar prefera revenirea la sistemul votului pe liste. „Nu sunt un adept al soluţiei şi aş trimite înapoi legea la parlament“, a spus Băsescu, cu referire la revenirea la sistemul votului de listă. „Trebuie făcut pasul mai departe să avem un uninominal real, nu compensat“, a susţinut el. Şeful statului a criticat că, în formula actuală, au intrat oameni care „nu aveau nici o treabă cu parlamentul, de pe locul 2 sau 3“. „Cred că ne putem pronunţa dacă întâi lăsăm să aibă loc un vot uninominal curat, nu vot uninominal compensat, şi atunci lucrurile vor deveni clare şi vom şti că a intrat cel mai mare număr de voturi“, a adăugat el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

42 COMENTARII