27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljOlimpicii doljeni s-au întâlnit cu ministrul educaţiei

Olimpicii doljeni s-au întâlnit cu ministrul educaţiei

Prezent la Craiova, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului s-a întâlnit ieri, la Colegiul Naţional „Carol I“, cu elevii care au reprezentat  cu succes Doljul la concursurile naţionale şi olimpiadele naţionale şi internaţionale. Principalul mesaj transmis elevilor de către ministrul educaţiei a fost acela de a avea încredere în ei. „Cel mai important lucru pentru tineri este să fie încrezători, să fie siguri pe ei, pe alegerile pe care le fac. În ceea ce priveşte rămânerea în ţară, am spus de nenumărate ori că este important ca tinerii noştri să rămână în ţară, aşa cum este deopotrivă important ca aceia care pleacă să se şi întoarcă“, a declarat ministrul Daniel Funeriu.
Pe parcursul întâlnirii, ministrul le-a povestit celor prezenţi atât despre activitatea sa şcolară (la sfârşitul anilor ‘80 fiind el însuşi, doi ani la rând, „olimpic în loturile naţionale de chimie“), cât şi despre cariera sa (despre doctoratul său, despre studiile făcute în Franţa şi despre cercetările pe care le-a făcut în SUA, Japonia şi Germania). „A fost o întâlnire unde am mers cu foarte mare bucurie, mai ales că unul dintre cei mai buni prieteni ai mei – Mihai Bărboi, un eminent chimist – este absolvent al acestui colegiu. Cred că a fost o discuţie foarte plăcută, de natură să le dea elevilor câteva repere despre ceea ce înseamnă munca de cercetător ştiinţific“, a adăugat Daniel Funeriu.

„Cred că România ar fi arătat mult mai bine“

Întâlnirea cu elevii a fost urmată de o întrevedere cu cei 50 de profesori doljeni care au participat la elaborarea legislaţiei secundare a Legii Educaţiei Naţionale, cu inspectorii şi managerii unităţilor de învăţământ din Dolj. „Am discutat despre centralizare, despre administrarea şcolilor şi despre modul în care au fost implicaţi în elaborarea legislaţiei secundare de punere în aplicare a Legii Educaţiei Naţionale“, a precizat Daniel Funeriu, care s-a arătat mulţumit de modul în care a fost organizat examenul de bacalaureat la nivelul judeţului Dolj.
În plus, a atras atenţia asupra faptului că România ar fi fost total diferită dacă, după 1989, examenul de bacalaureat ar fi fost mult mai serios. „Cred că România ar fi arătat mult mai bine astăzi dacă printre cei care au dat bacalaureatul în ultimii 20 de ani nu s-ar fi aflat şi unii care l-au obţinut în mod fraudulos. Elevii ar fi ştiut că nu te joci cu respectarea legii şi cu seriozitatea unui examen“, a spus ministrul educaţiei.
• Andreea Horcone

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU